Stormy Daniels, actrița cu care Donald Trump ar fi întreținut relații intime susține că se teme pentru viața sa: „Este prima dată când mă confrunt direct cu o ameninţare cu moartea”

Stormy Daniels, actrița cu care Donald Trump ar fi întreținut relații intime susține că se teme pentru viața sa: „Este prima dată când mă confrunt direct cu o ameninţare cu moartea”
Sursă foto: captură YT

Stormy Daniels, actrița de filme pentru adulți care susține că a întreținut relații intime cu Donald Trump în 2006, susține că a fost amenințată cu moartea.

„L-am văzut dezbrăcat, nu poate fi mai de speriat cu hainele pe el și după aceea ce am trecut cu Avennatti în ianuarie, știți, nu îmi e frică”, a declarat ea într-un interviu.

Stormy Daniels se teme pentru viața sa

„Încă mă simt amorțită, încep să se așeze lucrurile acum dar nu într-un sens bun,  doar trec prin niște stări pe care le am în ultimele ore.

Toate platformele, social-media în mod evident, ştiți ce spun, precum emailuri și telefoane. Aș spune că numărul de intensitate este aproape același ca prima dată ca și număr. A fost multă agresivitate prima dată, dar acum este cu mult mai multă violență.

Prima dată mi-au zis că sunt o profitoare, curvă, târfă – știi, mincinoasă, orice, dar de data asta e: „Te voi ucide!”, a spus Stormy Daniels.

„O parte din mine ezită să spună asta, pentru că nu vreau să arăt așa ceva, nu vreau sânge în apă, ceva care să încurajeze rechinii, dar aș spune că este prima dată când mă confrunt direct cu o amenințare cu moartea sau cu sute de amenințări.

Este de speriat pentru că însuși Trump incită la violență, încurajează așa ceva și nu i se întâmplă nimic.

Nu îmi este frică de el sau de autorităţi, dar e nevoie doar de un suporter nebun care crede că îndeplineşte o misiune de la Dumnezeu sau că protejează democraţia”, a mai declarat ea, potrivit antena3.ro.

„Mă uit doar la câteva lucruri care au venit în ultimele două ore şi sunt cu mult mai violente şi mai explicite”, a mai adăugat Stormy Daniels.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`