Theo Rose și Anghel Damian formează unul dintre cele mai noi cupluri de pe scena mondenă. Relația lor a luat pe toată lumea prin surprinderea, iar povestea lor de iubire pare să se contureze frumos, deoarece au trecut la nivelul următor și în curând vor deveni părinți.
În urmă cu câteva săptămâni, Carmen Harra a făcut predicții în ceea ce privește relația celor doi, specificând că nu sunt suflete pereche, iar problemele de cuplu vor fi de partea lor, lucru peste care mama solistei nu a putut să treacă și i-a răspuns cu o replică clarvăzătoarei.
De curând, cântăreața a venit cu o serie de declarații despre previziunile clarvăzătoarei, dar și despre replica pe care mama sa i-a dat-o lui Carmen Harra, la scurt timp după predicțiile acesteia.
„Nu știu cine, numerolog, foc și pară pe reacția mamei lui Theo Rose. M-am gândit cu cine s-o fi certat mama, cum a ajuns ea să se certe cu omul (…) M-am gândit pe cine o fi supărat mama. O doamnă numerolog a zis și ea ce a citit în cifre, că m-am grăbit eu să fac copii (…)
Dacă te uiți așa la cifră, scrie în ea că Theo Rose s-a grăbit să facă copii, nu e suflet pereche cu Anghel Damian și se despart. Mama o fi lăsat ea vreun comentariu, nu știu unde o fi comentat ea. Probabil ea a zis că nu i se pare normal să își dea oricine cu părerea, problema lor, treaba lor, fără înjurătură, eu aș fi băgat înjurături”, a spus Theo Rose, pe Instagram, potrivit wowbiz.ro.