Ultimele mesaje date de Petrică Mîțu Stoian. Ce a dezvăluit interpretul despre camera hiperbară

Ultimele mesaje date de Petrică Mîțu Stoian. Ce a dezvăluit interpretul despre camera hiperbară
Foto: Facebook @ Petrica Mitu Stoian Oficial

Moartea lui Petrică Mîțu Stoian a fost un eveniment care a îndoliat toată țara. Decesul său fulgerător este în prezent anchetat, având în vedere că Parchetul s-a autosesizat în acest caz. Interpretul de muzică populară se internase într-o clinică privată, acolo unde urma un tratament post COVID. Recent, au ieșit la iveală și ultimele mesaje pe care le-a dat Petrică Mîțu Stoian, din unitatea medicală în care se internase.

Tratamentul cu oxigen hiperbar, pe care urma să îl efectueze după vindecare de COVID-19 a fost cel care l-a adus pe celebrul interpret în clinica privată. Totuși, după un timp, artistul s-a simțit rău și a fost dus cu salvarea la Oravița, acolo unde a fost tratat de medicii, iar ulterior transferat la Reșița. În tot acest timp, starea lui de sănătate s-ar fi degradat, iar mai apoi a decedat în cea de-a doua jumătate a zilei de sâmbătă, 6 noiembrie.

Ultimele mesaje pe care le-a trimis Petrică Mîu Stoian

Cancan.ro a publicat ultimele mesaje pe care Petrică Mîțu Stoian le-a trimis apropiaților, în ziua de vineri, când s-a internat la clinica privată. Interpretul le-a dezvăluit că a stat ami bine de două ore în camera hiperbară, în care a primit oxigen.

Mîțu Stoian s-a internat la Caraș – Severin vineri, iar după 24 de ore a început să se simtă rău și să tușească sânge.

Când s-a internat, el a vorbit cu cei apropiați cărora le-a spus cum este în camera hiperbară. Interpretul le-a spus că se simte bine, că a stat în jur de două ore acolo, cu masca pe față și că trebuie să respecte un regim fără sare și fără carne.

„Două ore jumate stai în camera aia cu masca pe nas! Sunt bine! Am regim fără carne și fără sare”, le scria Mîțu Stoian apropiaților. Celebrul interpret de muzică populară le-a spus și că starea lui de sănătate este una bună, în general, iar efectele camerei hiperare se resimt abia după4 zile.

Ce spune clinica privată la care s-a internat celebrul interpret de muzică populară

Reprezentanții clinicii din Caraș – Severin au transmis un comunicat luni, în care precizează că Petrică Mîțu Stoian a fost internat acolo în cursul zilei de vineri, iar starea lui de sănătatea a fost tot timpul una stabilă.

În urma nefericitului eveniment al decesului maestrului Petrică Mîţu Stoian, dorim să precizăm următoarele: Domnul Petre Mîţu Stoian a sosit la Clinica Nera vineri, 5.11.2021, în jurul amiezii, în vederea recuperării post-Covid, în stare generală bună de sănătate. A fost consultat în cursul după-amiezii.

În cadrul consultaţiei preliminare s-au constatat valori în limite normale ale parametrilor fiziologici pentru a urma o terapie cu oxigen hiperbaric. A urmat procedura de testare la presiune şi oxigen şi s-a stabilit o cură de 15 şedinţe de terapie cu începere de-a doua zi. Seara a mers la masă, s-a plimbat puţin prin complex şi apoi a mers să se odihnească în camera unde era cazat; starea dumnealui a fost bună pe toată perioada aceasta

Spre dimineaţă, medicul a fost chemat pentru hemoptizie; Domnul Petre Mîţu Stoian a fost transportat cu salvarea la CG SP Oraviţa; Acolo a primit tratament cu O2 şi substanţe perfuzabile specifice care a oprit tusea şi hempotizia; Pacientul s-a simţit bine în tot acest timp, a dorit să se întoarcă la Clinică, dar din prudenţă a acceptat să rămână pentru investigaţii suplimentare. Ulterior a fost trimis la Reşiţa pentru evaluare imagistică. Clinica a constatat mai târziu că starea domniei sale a continuat să fie una stabilă la SP Reşiţa şi că abia după ora 13.00 starea lui s-a agravat”, precizat clinica privaă în care s-a intena Petrică Mîțu Stoian.