Un rapper a murit, după ce s-a prăbușit în fața fanilor, pe scenă / Momentul în care cade în fața mulțimii îngrozite

Un rapper a murit, după ce s-a prăbușit în fața fanilor, pe scenă / Momentul în care cade în fața mulțimii îngrozite
Sursa foto: Shutterstock

Big Pokey, un rapper din Houston, Texas, și-a dat ultima suflare pe scenă, după ce s-a prăbușit în fața fanilor la un concert, potrivit Agerpres.

Și-a dat ultima suflare în fața fanilor

Vestea morţii lui Big Pokey a apărut la scurt timp după ce o înregistrare în care se poate vedea cum interpretul hitului „Who Dat Talking Down” cade brusc în timpul unui concert într-un bar din Beaumont, Texas, a început să circule online.

Un reprezentant al muzicianului a oficializat, duminică, decesul artistului printr-o declaraţie oferită The Times.

„Cu profundă tristeţe împărtăşim vestea trecerii în nefiinţă a iubitului nostru Milton ‘Big Pokey’ Powell”, se arată în declaraţie.

Big Pokey, pe numele real Milton Powell a fost unul dintre membrii iniţiali ai influentului colectiv de hip-hop din Houston Screwed Up Click. El era cunoscut şi pentru cariera sa solo, inclusiv pentru albumul său de debut din 1999, „The Hardest Pit in the Litter”.

Muzicianul îşi lansase cel mai recent album de studio, „Sensei”, în mai 2021, dar şi un EP cu un alt rapper din Houston, J Dawg, în martie 2023.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`