Vacanța mult așteptată a devenit un coșmar. Laura Cosoi a făcut dezvăluiri complete

Vacanța mult așteptată a devenit un coșmar. Laura Cosoi a făcut dezvăluiri complete
Laura Cosoi și soțul său Sursa foto: Facebook

În această vară, Laura Cosoi și soțul său, Cosmin Curticăpean, și-au planificat o excursie de familie, împreună cu fetițele, cu o autorulotă. Familia Curticăpean – Cosoi și-a propus să exploreze zone mai puțin cunoscute ale țării și să ia contact cu frumusețile naturale tradițiile și bucătăria locală.

Traseul propus a inclus regiuni din zonă montană izolate, unde se poate ajunge destul de greu, dar și sate tradiționale, trasee de țară și popasuri în zone naturale. Experiența a fost deosebită, după cum a relatat chiar Laura Cosoi. Răsărituri spectaculoase, peisaje de vis, dar și aer curat. Autorulota a fost o alegere potrivită pentru tipul acesta de călătorie.

„Vacanța cu autorulota nu e chiar despre «all inclusive» – dimpotrivă. Cu copiii după tine, cu bagaje, cu biciclete, fără luxul hotelurilor, pare mai degrabă incomod la prima vedere. Dar, pe de altă parte, e incredibil de comod în felul său: ai baia ta, apă caldă, prosoape curate, și cafeaua de dimineață la espressor, cu vedere oriunde vrei tu”, a povestit actrița într-o postare pe Facebook.

Lucrurile au mers bine până când soțul Laurei Cosoi s-a confruntat cu o problemă de sănătate destul de gravă. Cosmin Curticăpean a fost cuprins de dureri de spate care l-au imobilizat la pat pentru câteva zile.

„Ce nu am apucat sa va spun este că soțul a avut ceva probleme cu spatele și practic a fost imobilizat vreo 4 zile… Am văzut, la un moment dat, și lumina de la capătul tunelului. Și-a mai revenit și soțul și l-am pus la treabă!”, a relatat Laura Cosoi într-o postare pe platformele de socializare.

Românii preferă excursiile cu autorulota

Situația s-a rezolvat, însă. Soțul Laurei și-a revenit, iar familia a putut să-și continue excursia, bucurându-se de farmecul locurilor și de momentele petrecute în aer liber.

Pare că turneele de vacanță cu autorulota au devenit o tendință printre turiștii români. Aceștia aleg această formă de vacanță pentru a redescoperi natura, fără să fie constrânși de cazare sau termene orare.

Vacanțele cu autorulota sunt preferate de famiile cu copii mici care doresc să-și stabilească propriul itinerariu personalizat.