Starea de sănătate a lui Viorel Lis s-a deteriorat în noaptea de sâmbătă spre duminică. Fostul edil al Capitalei a ajuns la spital, iar medicii l-au operat de urgență și i-au pus un stent la inimă. Bărbatul în vârstă de 77 de ani, se află acum la terapie intensivă și este stabil.
Oanal Lis a povestit că soțul ei a simțit o durere puternică în piept, potrivit libertatea.ro. Se pare că această criză i-a fost provocată de faptul că a amânat vizita la cardiolog, deoarece se simțea bine cu medicamentația.
„De câteva zile, Viorel nu se simțea bine, pe fondul tuturor bolilor lui. Acum na, de la bal, la spital, așa este la noi. În această săptămână, trebuia să meargă la cardiolog, a tot amânat pentru că îi trecea cu medicamentație durerea, însă, de dimineață, s-a trezit înaintea mea și m-a strigat. A fost o durere insuportabilă în piept, care se lasă pe mâna stângă, transpirație… și atunci am știut! Se numește într-un fel, mi-a spus doctora, dar nu știu să spun, este un fel de preinfarct, care se transformă în infarct, dacă nu ajungea la timp la spital. Deja i-au pus stent la inimă, de dimineață”, a declarat Oana Lis, la Antena Stars, scrie Spynews.
Soției primarului nu îi este permis să intre în salon, însă medicii o țin la curent cu schimbările care apar.
„Eu nu am putut intra, însă mi s-a comunicat că, deja, i s-a pus stent și acum este la terapie intensivă. Este speriat, are dureri, însă era conștient, acum să sperăm că totul evoluează ok. Salvarea a venit repede, intervenția s-a făcut foarte repede, chiar dacă este duminică, eram foarte speriată. Până am ajuns eu cu mașină la spital, îi pusese deja stent. În operațiile astea și la vârsta aceasta, depinde cum evoluează de la o oră la alta. Important este să se facă bine”, a adăugat Oana Lis.
La finalul anului trecut, Viorel Lis a fost infectat cu COVID-19, pentru care și-a petrecut câteva zile în spital.
„Sunt terminat la plămâni. Nu pot să vorbesc, nu-mi dau voie, domnișoarele asistente spun că obosesc că nu mi-e bine”, spunea Lis în luna noiembrie, de pe patul de spital.
Infecția virală s-a adăugat unor comorbidități deja existente. În ultimul an, fostul edil a rămas imobilizat într-un scaun cu rotile din cauza diabetului.
De la diabet a început totul. Mi-a distrus sistemul nervos periferic care dă impulsurile spre picioare. Mi-au amorțit picioarele, în jos nu le mai simt, am pareză la nivelul coapselor care mă face să nu am echilibru, amețesc. Nu mai pot să merg singur. Noaptea cad, nu pot să merg la baie. Nu pot să fac nici baie în cadă! Am căzut prin casă de 4-5 ori! Numai Salvarea îmi mai intră în ultima vreme în casă!”, a povestit fostul primar la Kanal D în urmă cu mai bine de o lună.