Este zi de doliu pe scena teatrului românesc. Un cunoscut actor s-a stins din viață la vârsta de numai 59 de ani. Anunțul trist al decesului a luat prin surprindere pe toată lumea, iar fanii și apropiații sunt șocați.
Pentru moment cauza decesului nu a fost făcută publică. Mihai Bica și-a descoperit pasiunea pentru teatru devreme și a fost absolvent al IATC „IL Caragiale” București (UNATC), clasa prof. Olga Tudorache, asistenți Florian Pittiș și Florin Zamfirescu.
Acesta și-a dedicat viața scenei. Marea parte din activitatea sa profesională se leagă de Teatrul din Sibiu, unde a fost angajat ani de zile, iar mai apoi a devenit și director al instituției, potrivit CanCan.
Decesul actorului a fost unul neașteptat, iar rețelele sociale s-au umplut de mesaje de condoleanțe și omagii în memoria acestuia.
În ultimul timp, Mihai Bica s-a dedicat întru totul artei, iar peste numai câteva zile urma să aibă o expoziție de tablouri. Din păcate, acesta nu a mai apucat să își vadă unul dintre visuri îndeplinindu-se.