Mircea Abrudean (PNL), actual vicepreședinte al Senatului, a respins speculațiile că, dacă președintele Klaus Iohannis n-ar fi demisionat, inclusiv unii parlamentari liberali ar fi votat pentru suspendarea acestuia. Abrudean a ținut să remarce faptul că USR s-a alăturat demersului suveraniștilor de suspendarea a lui Iohannis. Totodată, liberalul a lăudat gestul lui Klaus Iohannis de a demisiona ca fiind un act „responsabil”.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Talk B1”, moderată de Gabriela Mihai pe B1 TV.
„Nu cred că ar fi existat colegi din PNL care să fi votat suspendarea președintelui pentru că, așa cum am arătat în ultima perioadă, demersul era strict populist și electoral, fără niciun sens, fără nicio finalitate, că inclusiv procedura de suspendare, dacă ar fi mers mai departe, s-ar fi soldat cu un referendum care genera niște costuri suplimentare și s-ar fi organizat după alegeri, deci oricum depășeam calendarul electoral actual”, a declarat Mircea Abrudean.
La remarca moderatoarei că surse din PNL au spus că existau chiar liberali care voiau să voteze pentru suspendare, Abrudean a răspuns: „Faptul că au fost colegi din PNL și din PSD care au spus că președintele trebuie să demisioneze, sigur că e dreptul fiecăruia să declare ce dorește, dar una e ce declarăm, alta e responsabilitatea unui vot care n-ar fi făcut decât să adâncească o criză politică”.
Acesta a mai afirmat că demisia lui Iohannis a fost un act „responsabil, care are menirea să calmeze puțin tensiunile din societate”.
„Presiunea era cu siguranță din partea blocului suveranist, la care s-a raliat și USR, se pare… Și, până la urmă, a fost decizia lui Iohannis să demisioneze și o respectăm”, a mai precizat Mircea Abrudean.