Bogdan Aurescu și omologul său din Republica Moldova au discutat la București despre gazoductul Iași-Chișinău și interconectarea energetică

Bogdan Aurescu și omologul său din Republica Moldova au discutat la București despre gazoductul Iași-Chișinău și interconectarea energetică
Foto: Facebook @ Ministerul Afacerilor Externe

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit miercuri la București pe omologul său de la Chișinău, vicepremierul Nicu Popescu, pentru o întrevedere de lucru, informează MAE, care a subliniat că „întâlnirea reprezintă o reconfirmare a relației speciale, de parteneriat strategic, dintre România și Republica Moldova, precum și a dinamicii deosebite, reînnoite, a dialogului bilateral la toate nivelurile”.

Potrivit MAE, cei doi miniștri de externe au analizat pe larg stadiul și perspectivele proiectelor și dosarelor de interes strategic de pe agenda bilaterală, inclusiv ale proiectelor de interconectare în domeniul energiei și ale celor privind infrastructura de transport.

Bogdan Aurescu (MAE) și omologul său din Republica Moldova au discutat despre gazoductul Iași-Chișinău și interconectarea energetică

Bogdan Aurescu și Nicu Popescu au salutat recenta finalizare a ultimelor lucrări la gazoductul Iași-Chișinău și au discutat despre interconectările în domeniul electricității, proiecte strategice importante care vor permite României și Republicii Moldova să avanseze pe linia consolidării cooperării în domeniul asigurării securității energetice.

„Au fost discutate, de asemenea, stadiul Foii de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare România – Republica Moldova, document în curs de actualizare de către ambele părți, precum și perspectivele încheierii unui nou Acord privind asistența nerambursabilă pentru Republica Moldova, care să înlocuiască și să preia funcțiile Acordului bilateral semnat în 2010 și ieșit din vigoare în primăvara acestui an. De asemenea, cei doi miniștri au discutat despre acordurile bilaterale privind construcția sau reabilitarea podurilor de peste Prut de la Galați-Giurgiulești și Ungheni-Ungheni, care trebuie finalizate cât mai curând, despre măsurile necesare pentru eliminarea tarifelor de roaming dintre cele două țări, despre sprijinul României pentru reforma justiției și eficientizarea luptei împotriva corupției în Republica Moldova, precum și despre aprofundarea cooperării dintre UE și Republica Moldova”, se mai arată în comunicatul MAE.

Oficialii au agreat acțiuni comune pentru a aprofunda cooperarea și pentru a consolida suplimentar dialogul bilateral, inclusiv în ceea ce privește sprijinul oferit de România pentru avansarea proceselor de reformă și a parcursului european al Republicii Moldova, mai ales prin schimb de experiență și transfer de expertiză în diferite domenii, conform solicitărilor autorităților de la Chișinău.

„Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat susținerea fermă a României pentru agenda de reforme a R. Moldova și pentru parcursul său european, țara noastră sprijinind în mod constant dezvoltarea și modernizarea Republicii Moldova prin acțiuni în beneficiul direct al cetățenilor acesteia. De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu a exprimat încă o dată deschiderea părții române de a sprijini avansarea proiectelor bilaterale de natură să producă rezultate concrete și solide, cu impact pozitiv la nivelul populației, venind astfel în sprijinul priorităților în materie de reforme ale autorităților din Republica Moldova și în întâmpinarea necesităților de modernizare și relansare economică”, a mai precizat MAE.