Bolojan: „În ce privește programul ‘Anghel Saligny’, capacitatea de a aloca fonduri suplimentare importante anul acesta și anul viitor e redusă”. Ce soluții s-au găsit pentru aceste investiții și cele prin PNRR

Bolojan: „În ce privește programul 'Anghel Saligny', capacitatea de a aloca fonduri suplimentare importante anul acesta și anul viitor e redusă”. Ce soluții s-au găsit pentru aceste investiții și cele prin PNRR
Sursa foto: Ilie Bolojan / Facebook

Premierul Ilie Bolojan (PNL) a vizitat, vineri, județele Suceava și Neamț, afectate de inundații la finele lunii iulie, și a discutat cu șefii administrațiilor locale despre refacerea locuințelor și infrastructurii, precum și despre investițiile prin PNRR și programul „Anghel Saligny”.

Cuprins

  • Ce a discutat Bolojan cu liderii locali despre despăgubiri
  • Care au fost concluziile în privința investițiilor

Ce a discutat Bolojan cu liderii locali despre despăgubiri

„La sediul primăriei din Târgu Neamț am avut o întâlnire cu reprezentanții administrațiilor locale din județele Neamț și Suceava: prefecții celor două județe, primarii municipiilor reședință de județ și președinții consiliilor județene. (…)

Am convenit ca, până săptămâna viitoare, să fie finalizate evaluările pagubelor la infrastructura publică — drumuri, poduri distruse, diguri de protecție, rețele de utilități — în așa fel încât, în prima săptămână din septembrie, să putem aloca fondurile necesare pentru refacerea totală a infrastructurii. Această măsură este esențială pentru reluarea normală a activităților în comunitățile afectate”, a transmis premierul Bolojan, pe Facebook.

Care au fost concluziile în privința investițiilor

Șeful Guvernului a mai susținut că nu mai pot fi alocate fonduri suplimentare importante anul acesta și anul viitor pentru investițiile prin „Anghel Saligny”, dar s-au găsit soluții ca proiectele să se facă pe o perioadă mai mare de timp: „În ceea ce privește programul Anghel Saligny, capacitatea de a aloca fonduri suplimentare importante anul acesta și anul viitor este redusă. Totuși, pentru continuarea investițiilor, am căzut de acord asupra unei programări multianuale pe trei ani, care să permită finalizarea lucrărilor. De asemenea, am discutat punerea la punct a unei scheme de creditare pentru constructorii acestor lucrări, pentru a asigura continuitatea proiectelor”.

Cât despre investițiile prin PNRR, s-a clarificat formula de prioritizare a acestora: „Am discutat proiectele finanțate din fonduri europene în reședințele de județ din Suceava și Neamț. S-a clarificat formula de prioritizare a acestora prin PNRR, astfel încât, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să fie stabilite toate detaliile privind asigurarea finanțării acestor proiecte”.

Premierul Bolojan a precizat în final că va face deplasări și în alte județe.