S-a dezlănțuit haosul, marți, pe aeroporturi, după ce Blue Air a anunțat că suspendă toate zborurile din România. Cătălin Drulă, președintele USR și fost ministru al Transporturilor, a declarat că s-a ajuns în această situație critică „exclusiv din vina PNL și PSD”. El a mai afirmat că „statul român a îngropat 300 de milioane de lei în această companie” și că Sorin Grindeanu (PSD), actualul ministru al Transporturilor, știa „că Blue Air moare, dar n-a spus și românilor”, lăsându-i să-și cumpere bilete în continuare.
Potrivit unui comunicat USR, Cătălin Drulă a explicat, la EuroNews, că în toamna lui 2020, Lucian Bode (PNL), atunci ministru al Transporturilor, a inițiat Ordonanța de Urgență cu numărul 139, prin care statul, prin EximBank, a dat 300 de milioane de lei companiei aeriene Blue Air.
Chiar atunci, pe 15 octombrie 2020, Florin Cîțu (PNL), la vremea aceea ministru al Finanțelor, și-a luat concediu și nu a semnat Hotărârea de Guvern 862/2020 privind garanțiile pentru acest împrumut, aceasta fiind semnată de Sebastian Burduja (PNL), atunci secretar de stat, acum ministru al Digitalizării.
Drulă spune că statul nu va mai recupera acești bani din cauza garanțiilor fără valoare care au fost acceptate pentru acordarea împrumutului: „Șase aeronave vechi, care costă toate la un loc aproximativ 10 milioane de lei, și un teren în pădure, la Băneasa, care nu e construibil”.
„Aici e treaba autorităților, să se uite cum s-au putut da acele garanții, să îl cheme puțin pe domnul Burduja să explice cum a semnat și a dat 300 de milioane de lei ale statului pentru șase epave și o pădurice. Cum s-a ocupat domnul Grindeanu (PSD – n.r.) în ultimele 12 luni de jobul pe care îl are? E nevoie de investigații, pentru că este un tun ce s-a întâmplat aici”, a continuat Drulă.
Liderul USR a mai susținut că, potrivit Ordonanței din 2020, statul ar trebui să devină proprietar pe 75% din compania falimentară Blue Air, iar participația trebuia gestionată de Ministerul Transporturilor: „Domnul Grindeanu, ministrul Transporturilor, adică și ”ministrul zborurilor”, ar fi trebuit să nu doarmă nopțile știind de această situație”.
Președintele USR l-a acuzat apoi pe social-democratul Sorin Grindeanu că a știut despre situația în care se afla compania aeriană, dar n-a făcut nimic: „A mutat mortul din casa lui în altă parte, lăsându-i pe oameni să-și cumpere încă patru luni bilete pentru niște curse despre care știa că nu vor mai fi efectuate. Iar pentru asta trebuie să răspundă”.
Mai mult, Grindeanu a și avut grijă să se acopere. În mai, în legea de adoptare a acestei Ordonanțe, el s-a folosit de parlamentarii PSD-iști ca să introducă un amendament ce modifica gestionarul participației tatului din Ministerul Transporturilor la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS).
„Astfel, în momentul executării garanțiilor pentru împrumut ordonanța prevedea că Transporturile devin reprezentantul statului ca acționar majoritar Blue Air, o prevedere firească fiind o companie aeriană. Grindeanu a mutat mortul și participația statului va fi gestionată de AAAS, instituția care gestionează toate epavele tranziției. Deci Grindeanu știa ce urmează, dar n-a spus și românilor.
Grindeanu avea o obligație de due-diligence, să nu lase oamenii să ajungă în situația asta disperată, blocați prin aeroporturi, cu banii dați. Erau niște obligații ale Ministerului Transporturilor stipulate în respectiva ordonanță, Ministerul are și un reprezentant în Consiliul de Administrație al Blue Air, tocmai ca urmare a acestui mega-împrumut dat de statul român, pentru a se asigura că lucrurile sunt în regulă”, a mai explicat Drulă.
Acesta a mai susținut că acum Blue Air este o companie falimentară, iar „cuiul din coșciugul acestei companii” a fost poprirea pe toate conturile Blue Air.
Iar aici a jucat un rol și Tanczos Barna (UDMR), ministrul Mediului: „Practic, statul a ținut această companie pe aparate. Iar aparatele au fost scoase din priză în mod bizar de către ministrul Mediului, Barna Tanczos, care apoi a răspuns negativ solicitărilor făcute de premierul Ciucă privind ridicarea popririlor”.