Coaliția de guvernare se reunește miercuri pentru a discuta despre candidatura comună la alegerile prezidențiale.
Alianța electorală PSD, PNL, UDMR, care-l susține pe candidatul Crin Antonescu la prezidențiale, se va înscrie joi la Biroul Electoral Central,a anunțat premierul Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.
Totodată, Ciolacu a precizat că la discuțiile din coaliție urmează să fie prezent și ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, în contextul participării recente a acestuia la Conferința de Securitate de la Munchen.
Premierul Marcel Ciolacu a cerut convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) în contextul ultimelor evoluții de pe scena internațională.
Premierul dorește să ca România să-și clarifice public poziția în contextul noilor politici ale administrației Trump, care afectează și România. Potrivit unor surse politice, citate de gandul.ro, inițiativa sa vine și ca reacție la declarațiile vicepreședintelui SUA JD Vance, de la Munchen. Acesta a criticat anularea alegerilor prezidențiale din România.