Cristian Preda, decanul Facultății de Științe Politice din Universitatea București, a vorbit despre scandalurile de plagiat de la vârful PNL, duminică, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac, și a explicat că „este aberant” că și premierul Nicolae Ciucă, și ministrul Lucian Bode „caută să blocheze judecata universitarilor asupra textelor pe care le-au prezentat pentru a obține diplomele de doctor”.
Profesorul universitar consideră că „nimic nu face mai rău dezbaterii despre chestiunea integrității academice decât polemica politică”.
„E absolut regretabil faptul că discuția despre consistența textelor, despre onestitate, nu a pornit din universități, ci din lumea politică. Eu cred că este treaba noastră, a universitarilor, acesta este și motivul pentru care, fără să am vreo competență legată de susținerea domnului Lucian Bode, de teza prezentată de dumnealui pentru a obține titlul de doctor, am citit această teză pentru că era o temă care ține de domeniul larg al științelor politice și m-am pronunțat în calitate de universitar, așa cum mă pronunț în celelalte teze unde sunt chemat, în țară sau în universități din afara țării”, a declarat Cristian Preda.
„Cred că – și o mai spun o dată – politicienii ar trebui, atunci când sunt puși sub semnul întrebării de o anchetă jurnalistică sau de o investigație care să nu țină de domeniul universitar, ar face foarte bine să se retragă din pozițiile pe care le ocupă tocmai pentru ca universitățile să se poată pronunța. Altfel, nu o să ajungem niciodată la claritate etică și la consistență intelectuală”, a adăugat el.
„Au făcut-o foarte mulți demnitari, și din țările vecine, și în Ungaria, și în țările precum Germania, Franța. E un comportament pe care în mod straniu la noi politicienii nu l-au urmat, ei preferă această cale foarte întortocheată și lungă a justiției sau preferă să folosească justiția pentru a bloca judecata universitarilor. Din acest punct de vedere, eu cred că ar trebui să existe o solidaritate, dincolo de partide, a celor care respectă cu adevărat instituțiile de învățământ și care își doresc să avem o educație în țară. Ar trebui să existe o coaliție, dacă vreți, care să stigmatizeze, să marginalizeze asemenea comportamente”, a mai spus decanul.
Cât despre scandalurile care îi vizează pe Nicolae Ciucă și Lucian Bode, președintele PNL, respectiv secretarul general al aceluiași partid, Cristian Preda a afirmat: „Este aberant că în acest moment și primul-ministru, și, iată, acum ministrul de Interne, după modelul primului-ministru, caută să blocheze judecata universitarilor asupra textelor pe care le-au prezentat pentru a obține diplomele de doctor”.