Daniel Constantin, luat în colimator de Antena 3: Liderul PC, „linşat mediatic” în propria ogradă, printr-o scrisoare deschisă

Daniel Constantin, luat în colimator de Antena 3: Liderul PC, „linşat mediatic” în propria ogradă, printr-o scrisoare deschisă

Familia Voiculescu se leapădă de Daniel Constantin, prin intermediul postului de ştiri pe care îl deţine în cadrul trustului Intact. După pierderea prezidenţialelor de către candidatul susţinut în campanie şi cu fondatorul PC, Dan Voiculescu, aflat încă în spatele gratiilor, actualul lider al Partidului Conservator este pus la stâlpul infamiei chiar de către Antena 3.

Daniel Constantin este acuzat de oportunism şi ignoranţă de către Iacob Gheorghe, membru al PC, printr-o „scrisoare deschisă” lansată în presă de către postul din Băneasa.

În scrisoare, preşedintele PC este acuzat că a transformat partidul într-unul „umil şi tăcut” şi că şi-a urmărit „exclusiv interesele personale”, ignorând „nemulţumirile membrilor”.

Totodată, Constantin este acuzat că a băgat la închisoare „12 oameni nevinovați ascunzând adevărul confirmat de rapoartele publice ale Curții de Conturi din 2003 și 2004 care demonstrează că în dosarul ICA nu există niciun prejudiciu pentru Ministerul Agriculturii”.

În final, liderului PC i se cere demisia din fruntea partidului, căruia „nu i-a oferit nimic”.

În ciuda poziţiilor pro „conservatoare” cu care Antena 3 şi-a obişnuit publicul de-a lungul timpului, scandalul din interiorul PC, cu accent pe acuzaţiile lansate la adresa lui Daniel Constantin, sunt difuzate intens în jurnalele postului, semn că serviciile liderului PC nu le mai sunt necesare celor care controlează televiziunea.

Iată scrisoarea integrală a lui Iacob Gheorghe, postată pe antena3.ro:

Domnule presedinte Daniel Constantin, Am văzut cu toții cum în ultima vreme ați dat dovadă de lipsă de curaj și viziune. Habar nu aveți ce înseamnă politica. Ați transformat partidul care v-a ales într-unul de buzunar, umil și tăcut, servitor al altor actori politici. V-ați urmărit exclusiv interesele personale și ați uitat și de brandul acestui partid, dar și ce înseamnă să ai onoare și să spui adevărul.

În 2012, Partidul Conservator a fost unul dintre cele trei partide care a făcut USL-ul, construcție care a schimbat destinul României, a câștigat încrederea românilor și 3 rânduri de alegeri. Și asta nu datorită acțiunilor dumneavoastră. În toți acești ani, v-ați ascuns în spatele celor puternici, iar singurul efort făcut a fost acela de a vă lipi de un scaun.

Preocupat exclusiv de propria imagine și cum să dați bine în poză, ați lăsat de izbeliște partidul, parlamentarii, filialele, fără urmă de coordonare și perspectivă politică. Ați ignorat nemulțumirile membrilor și i-ați uitat pe toți cei care v-au > în funcțiile de unde astăzi nu mai vedeți nimic. De dragul funcției și al imaginii, ați mințit justiția și l-ați înfundat pe cel care v-a inspirat și sprijinit.

Ați băgat la închisoare 12 oameni nevinovați ascunzând adevărul confirmat de rapoartele publice ale Curții de Conturi din 2003 și 2004 care demonstrează că în dosarul ICA nu există niciun prejudiciu pentru Ministerul Agriculturii. Ați devenit cu bună știință complicele lui Dacian Ciolos, cel care fără bază legală a dat girul pentru ca Ministerul Agriculturii să se constituie parte civilă într-un dosar construit din răzbunare politică.

Domnule Constantin, cum vă priviți în ochi colegii de partid, partenerii, membrii familiei și pe toți cei care cunosc prețul actualei poziții și funcții? Și totuși, față de acest partid, aveți datoria unui minim gest de onoare: să vă dați demisia. Nu ați oferit nimic, nici partidului, nici mie. Nu avem nimic de pierdut.

IACOB GHEORGHE Membru al PC din decembrie 2011„

Urmăriți B1TV.ro și pe
`