Deputata USR Diana Stoica a declarat vineri, pentru B1 TV, că profesorilor le-a ajuns cuțitul la os și sunt revoltați pe bună dreptate. Majoritatea PSD – PNL – UDMR ar putea și luni, într-o singură zi, să le rezolve revendicările, dacă ar dori. USR a depus un proiect de lege privind salarizarea cadrelor didactice încă de acum un an și jumătate și mai așteaptă doar să fie votat.
Stoica a mai susținut că, în fapt, guvernanților nu le pasă, dovada fiind că noile Legi ale Educației, cu care se tot laudă, nu includ, în fapt, nicio reformă.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.
„Le-a ajuns oamenilor cuțitul la os și aroganța cu care ei sunt tratați zilele acestea este efectiv inacceptabilă. Mama mea, bunica mea au fost învățătoare. Nu e normal să tratezi oamenii care cresc copiii și au grijă de viitorul acestei țări în felul acesta”, a insistat Diana Stoica.
Deputata USR a denunțat apoi presiunile care se fac pe profesori să iasă din grevă o vreme apoi, dacă doresc, să intre din nou, așa încât noua grevă să funcționeze pe noua legislație în domeniu, care descurajează mișcările sindicale.
„USR a depus acum un an jumate un proiect de lege prin care se crește salariul profesorului debutant la nivelul salariului mediu brut pe țară și am depus azi un amendament la Comisia de muncă prin care să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2024. Se poate face Comisia de muncă luni dimineață, avem plen luni după-amiază și marți o promulgă dl Iohannis dacă poate fi detanjat, bineînțeles…”, a mai spus deputata.
Diana Stoica a mai susținut că USR a depus peste 200 de amendamente la Legile Educației, amendamente discutate cu profesorii, părinții și elevii, dar acestea „au fost respinse toate”.
„Nu au vrut prin aceste Legi ale Educației să facă o reformă reală, așa cum țara noastră are nevoie și pe partea de pregătire, și pe partea de depolitizare a Inspectratelor Școlare Județene. De prea multe ori directorii de școli și inspectorii numiți politic sunt folosiți ca instrument de presiune politică din partea guvernanților”, a mai declarat deputata USR Diana Stoica.