„Faptul că vorbim de personal neplătit, de lipsă de bani și lipsă de resurse pentru ambulanțe și medicamente, toate acestea sunt doar din cauza iresponsabilității premierului Cîțu”, a declarat, sâmbătă, Ioana Mihăilă (USR PLUS), ministrul Sănătății. Aceasta a explicat apoi că prim-ministrul a fost informat din timp și cunoștea de luni întregi aceste probleme, dar nu a făcut nimic.
În replică, prim-ministrul Florin Cîțu a susținut că, după cum arată rectificarea bugetară, la Ministerul Sănătăţii au rămas nedistribuite 480 de milioane de lei, bani ce puteau fi folosiţi pentru acoperirea cheltuielilor legate de vaccinare.
Întrebat despre acuzațiile pe care i le-a adus Ioana Mihăilă, Florin Cîțu a răspuns: „Eu nu ştiu de ce lumea încearcă să-şi arate incompetenţa pe ultima sută de metri. La rectificarea bugetară (…) se vede că sunt 483 de milioane, cred, 480 de milioane necheltuiţi care sunt nedistribuiţi. Aceşti bani erau acolo, la Ministerul Sănătăţii, iar dacă cineva avea curiozitatea să citească Legea bugetului aprobată la începutul anului, vedea că putea să redistribuie banii pentru orice cheltuială care ţine de vaccinare în timpul acestui an. Deci erau 480 de milioane”.
„Până la urmă nu o să pot să fiu ministrul fiecărui portofoliu. Există miniştri care să fie responsabili pentru execuţia bugetară. (…) Interesant cum de fiecare dată când se pregătesc să plece de la minister apar şi problemele, nu înainte”, a mai declarat premierul, potrivit Agerpres.
USR PLUS și AUR au depus o moțiune de cenzură, iar Dan Barna, colider USR PLUS, a anunțat, vineri seară, toți miniștrii formațiunii pe care o conduce își vor depune demisiile săptămâna viitoare. USR PLUS vrea în continuare să-și asume responsabilitatea guvernării alături de PNL și UDMR, dar nu cu Florin Cîțu premier, după ce acesta i-a demis pe Vlad Voiculescu și Stelian Ion de la Ministerele Sănătății și Justiției și după ce a forțat adoptarea PNDL 3, program intens criticat de USR PLUS.