USR-PLUS a anunțat depunerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîțu. Dan Barna și Dacian Cioloș au făcut primele declarații pe acest subiect.
„În aceste clipe, tocmai a fost depusă moțiunea de cenzură.
Am încercat în coaliție să ne convingem colegii că e nevoie de un prim-ministru care cultivă încrederea. Ei au insistat să-l susțină pe Cîțu.
Folosim procedura aceasta parlamentară pentru a ajunge în situația de a lucra cu un alt premier. Intenția este să continuăm cu PNL și UDMR, nu intenționăm să intrăm în altă formulă guvernamentală”, a declarat Dacian Cioloș.
USR-PLUS vrea să rămâne în Guvern, însă nu vrea să mai cedeze și să-l accepte pe Cîțu în funcție, de această dată. Demiterea lui Stelian Ion, de la Ministerul Justiției, a fost picătura care a umplut paharul.
„Vrem să continuăm în această coaliție, dar Florin Cîțu nu mai inspiră încredere”, a mai transmis Cioloș.
Dacă moțiunea nu va trece, USR-PLUS va deveni partid de opoziție, a anunțat Dan Barna. Propunerea USR-PLUS pentru funcția de premier este Ilie Bolojan.