Procurorii din Țările de Jos au finalizat ancheta în cazul furtului artefactelor dacice din muzeul Drents. Procesul hoților care au furat coiful de la Coțofenești și cele trei brățări dacice a început marţi, ar trebui să dureze mai multe zile.
Autoritățile judiciare au finalizat ancheta împotriva celor trei bărbaţi acuzaţi că au furat Coiful de la Coţofeneşti şi trei brăţări dacice din aur. Cazul a ajuns în instanță care va trebui să pronunțe un verdict în următoarele zile, după ce va analiza dosarul.
Marţi, 14 aprilie, procurorii au cerut pedepse de trei ani şi opt luni de închisoare pentru Jan B. (21 de ani) şi Douglas Chesley W (37 de ani). Cei doi au semnat un acord care viza restituirea coifului şi a două dintre brăţări. Magistraţii au apreciat că cei doi suspecți nu sunt în măsură să restituie a treia brăţară.
„Acest lucru nu înseamnă, totuşi, că operaţiunile de căutare s-au încheiat. Ele continuă”, au precizat anchetatorii într-un comunicat.
Împotriva inculpatului Bernhard Z. (35 de ani), care a negat orice implicare în jaf şi care a refuzat orice acord cu procurorii din Ţările de Jos, Parchetul a cerut o pedeapsă de cinci ani şi şase luni de închisoare.
Cele trei obiecte de patrimoniu au fost furate în urma unui jaf comis anul trecut într-un muzeu olandez, informează AFP. Furtul a avut loc în ianuarie 2025 la Muzeul Regional Drents din Assen. Autorii autorii jafului, echipaţi cu bombe pirotehnice, au pătruns în expoziție, au spart vitrinele și au furat obiectele de patrimoniu. Jaful a stârnit o vie emoție în România și a fost investigat în cadrul unei ample operațiuni organizate de poliţia olandeză.
Deşi suspecţii au fost arestaţi după câteva zile, locul în care se aflau bunurile furate a rămas necunoscut. Abia la începutul acestei luni, autorităţile olandeze au anunţat că au recuperat coiful şi două dintre cele trei brăţări. Acestea au fost prezentate pentru public în cadrul unei conferinţe de presă în Muzeul Drents.
Procurorii consideră că cei trei acuzaţi sunt singurii responsabili pentru comiterea furtului. Magistraţii au prezentat dovezi detaliate cu privire la furt, în special imagini video ale camerelor de supraveghere şi urme de ADN pe fragmente de sticlă şi chiar pe fragmente de aur.
Artefactele dacice recuperate au fost restituite statului român după ce au fost recuperate. Cu excepția unei uşoare urme de lovitură pe suprafaţa coifului, obiectele se aflau într-o stare excelentă. Aceste comori arheologice au fost împrumutate de Muzeul Naţional de Istorie a României, muzeului din Drents, pentru o expoziție.
În urma furtului, guvernul olandez a plătit României despăgubiri de 5,7 milioane de euro.
Cei trei bărbaţi sunt urmăriţi penal pentru furt şi deteriorarea muzeului.