Cristian Ghinea, fost ministru USR al Investițiilor și Proiectelor Europene, acum coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR, a susținut că în societatea românească e absolut necesară o dezbatere despre amestecul serviciilor secrete în politică, administrație și afaceri. Acesta a afirmat că un stat modern are nevoie de servicii de informații, dar acestea nu trebuie să iasă din sfera competențelor lor și să încerce să conducă țara în locul politicienilor aleși de popor.
Ghinea a amintit, în acest context, de un caz pe care chiar el l-a prezentat public acum câteva luni, cel al Lilianei Anghel, ofițer SRI, cu care s-a trezit în minister când a devenit ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene. Ea fusese adusă acolo de Marcel Boloș (PNL), cel care deținuse portofoliul înainte, și-i prezentase o variantă de PNRR catastrofală. Ghinea a subliniat că nu e normal amestecul SRI în realizarea unui plan de țară precum PNRR. Spre șocul Lilianei Anghel, Ghinea a renunțat la serviciile ei, dar aceasta avea să revină apoi în minister, să se laude că e de la SRI. Sunt zeci de martori care pot confirma acest lucru, a punctat Ghinea. Detalii AICI.
Fostul ministru USR a mai susținut că toți politicienii ar trebui să procedeze ca el și să demaște amestecul serviciilor secrete în politică. Numai că unii, iar Ghinea l-a dat exemplu negativ pe Lucian Bode de la PNL, aleg să devină „chelnerii” serviciilor.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „News Pass”, moderată de Laura Chiriac pe B1 TV. În aici, Cristian Ghinea a explicat jocul făcut de PSD, PNL și AUR în perspectiva anului electoral 2024.
„Eu mi-am făcut datoria de cetățean și de om politic. Nu vin aici cu conspirații, nu acuz chestiuni generice. Da, eu cred că un stat modern are nevoie de servicii de informații, dar are nevoie de servicii de informații democratice, care să apere Constituția și care să nu dorească să conducă în locul politicienilor aleși.
Dna Anghel, pe care eu am găsit-o pusă de PNL secretar de stat – secretar de stat e o funcție politică, funcție de demnitar – și care se ocupa de PNRR… Deci eu când am venit (la minister) am primit în plic PNRR-ul, pe care ar fi trebuit să-l lucrez împreună cu doamna care era ofițer SRI, eu aflând după aia această chestiune.
Nu am lucrat cu ea, am renunțat la serviciile sale, ceea ce a șocat-o, și atunci întrebarea mea e: cine e responsabil pentru acea variantă jenantă de document pe care l-am primit și pe care l-am schimbat radical? E de vină ministrul Boloș, PNL-ul, e de vină președintele Iohannis sau SRI? Cine lucrează la planul de țară? E un caz cu care eu am ieșit public, pentru că am dovezi solide, sunt zeci de oameni care au auzit-o pe dna Anghel că se prezenta ca fiind ofițer SRI, da? Deci nu vorbesc chestiuni ce nu pot fi probate. Pot să răspund în fața oricărui procuror, oricărui om care mi-ar pune la îndoială faptele pe care le-a prezentat”, a declarat fostul ministru USR.
„Dacă toți demnitarii din România ar prezenta acest gen de intervenții din partea serviciilor, pe care eu o consider intervenție ilegitimă și ilegală, atunci am avea o țară mai bună, pentru că această țară nu poate fi condusă de serviciile secrete.
Eu nu am făcut o teorie a conspirației, ci am pus un caz pe masă. Acum, că ceilalți politicieni nu pun cazuri pe masă… Deși eu cred că această dezbatere e absolut fundamentală pentru România, e una dintre răscrucile noastre (aluzie la noua sa carte, „Cine a făcut România. Răscrucile noastre”, apărută la Humanitas – n.r.) capacitatea societății românești de a-și controla serviciile secrete.
Nicio țară din lumea asta nu s-a modernizat cu servicii secrete prea puternice. De asta trebuie să avem această conversație.
Alți politicieni, dl Bode de pildă, se laudă ca la restaurant că el e chelner la serviciile secrete. În PNL e o întreagă obsesie, am scris în carte – dar asta e chestiune de opinie, nu-s chestiuni factuale solide – că în timp ce eram la ședințele fostei coaliții era această senzație permanentă că nu acolo trebuie să decidem noi, civilii aleși de popor, chestiunile importante și că erau niște băieți care dădeau peste mână. Asta a fost o senzație acută pe care am avut-o și eu, și (Dan) Barna, cei care ne comportam normal, democratic”, a mai declarat Cristian Ghinea, pentru B1 TV.