Premierul Ilie Bolojan a anunțat miercuri în cadrul unei conferințe de presă concluziile discuțiilor pe care le-a avut cu reprezentanții Comisiei Europene. Potrivit lui Ilie Bolojan, în urma negocierilor dintre Ministerul Finanțelor și cei ai Comisiei Europene s-a convenit ca România să închidă anul cu un deficit de 8,4% din PIB:
„Au fost două componente: întâlnirile din preziua celor oficiale și întâlnirile cu comisarii europeni. Am avut trei întâlniri: două cu reprezentanții comunității de români din Belgia și o întâlnire cu europarlamentarii coaliției.
La sediul Ambasadei României am avut o întâlnire cu preoții ortodocși de la cele 22 de parohii ortodoxe care funcționează în Belgia, acolo unde avem o comunitate de români de pete 130.000 de cetățeni la care se adaugă peste 30.000 de cetățeni care au o dublă cetățenie română și belgiană”.
Ilie Bolojan a mai precizat că la Bruxelles s-a întâlnit cu comisarul pentru economie, comisarul pentru apărare și vicepreședinta Comisii, Roxana Mînzatu.
În ceea ce privește discuțiile privind economia, s-a agreat ca România să închidă anul cu un deficit de 8,4% din PIB:
„Discuțiile sunt legate de aspecte foarte importante pentru țara noastră. La întâlnirea cu comisarul pentru economie au fost discutate aspecele care țin de buget și de fondurile europene, pe componenta de PNRR.
În baza discuțiilor care au avut loc în săptămnile premergătoare între echipele tehnice ale Ministerului de Finanțe și ale Comisiei am convenit un deficit cu care România să se închidă anul acesta de 8,4% din PIB, un deficit de aproximativ 159 de miliarde de lei, aproape 32 de miliarde de euro”.
Ilie Bolojan a sublinat că efecetele pachetelor adoptate trebuie să fie anul acesta de 0,6-0,7% din PIB, pentru că efectele se vor resimți pe ultimele 3-4 luni.
În timp ce în 2026, efectele măsurilor vor fi de peste 2,5% din PIB: „Ceea ce ar însemna că dacă anul acesta respectăm această țintă de deficit, anul viitor am putea să ne apropiem de o țintă de puțin peste 6% din PIB și să intrăm într-o traiectorie normală, în care cheltuielile primare să scadă constant”.
Potrivit premierului, deficitul reflectă în special creșterea costului legat de dobânzi, în condițiile în care costul va depăși 50 de miliarde.
De asemenea, Ilie Bolojan a transmis că echipa Comisiei a înțeles importanța măsurilor luate de Guvern și situația dificilă bugetară. Prin urmare, din PNRR România mai are la dispoziție de cheltuit peste 10 miliarde de euro.
Încă din luna septembrie, Ilie Bolojan a recunoscut că măsurile de austeritate pe care le-a impus românilor nu vor influența deficitul din acest an. El dă vina pe faptul că măsurile de austeritate ar fi fost adoptate cu întârziere, de la 1 august.
Anul acesta, guvernul trebuia să atingă o țintă de deficit de 7%, conform angajamentelor asumate cu Comisia Europeană.
„Nu cred că putem încheia anul acesta cu un deficit care să fie sub 8%, dar, neavând datele în momentul de faţă, Ministerul de Finanţe cu siguranţă va comunica în perioada următoare estimările, odată cu rectificarea bugetară care se va face în cursul acestei luni, aşa este programată. Asta pentru că aceste măsuri care au fost luate – unele s-au aplicat de la 1 august, ştiţi foarte bine, încă nu avem decât o lună şi nu avem efectele lor, să vedem exact care sunt efectele”, a declarat premierul Bolojan, pe 2 septembrie, în conferința de presă de la Palatul Victoria.