Iohannis: Guvernarea PSD a eșuat – Probleme în spitale, educație subfinanțată, economie bulversată, justiție sub asalt, de autostrăzi nici nu poate fi vorba (VIDEO)

Iohannis: Guvernarea PSD a eșuat - Probleme în spitale, educație subfinanțată, economie bulversată, justiție sub asalt, de autostrăzi nici nu poate fi vorba (VIDEO)
Foto: Inquam Photos

Președintele Klaus Iohannis a prezentat un bilanț sumbru la doi ani de guvernare PSD-ALDE. Sunt tot mai multe probleme în sistemul de Sănătate, Educația e subfinanțată, nu se fac investiții, economia e bulversată și, peste toate acestea, social-democrații și colegii lor de coaliție distrug Justiția, în încercarea lor disperată de a scăpa de dosarele penale, susține șeful statului.

”Guvernarea PSD a eșuat! În spitale, probleme peste probleme, educația e subfinanțată, economia e bulversată mai ales după Ordonanța 114, dată în mare taină la finele anului trecut, de autostrăzi nici nu poate fi vorba. Despre Justiție? Păi toată guvernarea PSD-istă a fost un asalt asupra Justiției și statului de drept, cu obiectivul clar de a pune mâna pe justiție, de a politiza justiția, ca ei să-și rezolve dosarele penale.

De fapt, PSD nici nu guvernează pentru români, ci pentru Dragnea. PSD e incompetent și incapabil să conducă România.

Acum câteva zile, un ministru PSD, întrebat cum e cu mult promisele spitale regionale, a dat un răspuns stupefiat! Zicea ministrul PSD că avem bani pentru proiectare! Asta după doi ani de guvernare! Ăștia nici nu vor să realizeze spitalele, nu vor să realizeze investiții, promit și nu fac!
În schimb, dacă e vorba despre ei, au bani.

PSD a avut grijă să aloce sume IMENSE pentru fianțarea partidelor politice: 150 de milioane va primi PSD din finanțarea partidelor. De 20 de ori mai mult decât în 2016! PSD și-a tras bani de 20 de ori mai mult decât anul trecut!!”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`