Liberalii vor să depună plângere penală pentru falsificarea semnăturii unui senator pe raportul privind modificarea legii educaţiei

Liberalii vor să depună plângere penală pentru falsificarea semnăturii unui senator pe raportul privind modificarea legii educaţiei
Foto: hunedoaralibera.ro

Liberalii vor să depună plângere penală după ce au reclamat faptul că a fost falsificată semnătura unui senator de pe raportul privind modificarea legii educaţiei, informează Gândul.info. De asemenea, reprezentanții PNL au anunțat că vor cere retrimiterea la Comisia de învăţământ a acestei inițiative.

Senatorul liberal Dumitru Oprea susține că nu a participat la ședința în care s-a discutat iniţiativa PSD pentru amânarea concursurilor de directori de şcoli și, ca atare, nu avea cum să semneze raportul. Oprea susține, de asemenea, că proiectul a fost discutat fără a fi pe ordinea de zi a comisiei de învăţământ.

"Pe ordinea de zi a şedinţei din 14 septembrie nu a figurat aşa ceva. Eu nu am participat la acea şedinţă. (Nu ştiu-n.r.) cum au procedat că a apărut că eu am semnat în dreptul secretarului. Nu ştiu cine a semnat, dar este treaba altora să identifice cine a făcut păcatul acesta. M-a deranjat că pe o propunere legislativă care viza un articol de lege privind orientarea profesională a tinerilor s-a venit cu un alt articol de lege care să stopeze concursul. Asta este mai gravă decât orice altă nebunie făcută de ei. (…) Eu sper că înţelepciunea cea de pe urmă va opera că aşa ceva nu o să mai treacă atât de lejer", a declarat Dumitru Oprea, pentru Mediafax.

Pe de altă parte, senatorul PSD Ecaterina Andronescu susţine că nu ştie cine a semnat raportul cu pricina.

''Trăim în vremurile acestea în care oricine poate să spună orice, dar absolut orice şi să arunce zoaie peste oricine. Eu pot să vă spun ceea ce ştiu: s-a terminat şedinţa de comisie, s-a întocmit raportul, am semnat pentru calitatea mea de preşedinte de comisie şi rămăsese să se ia semnătura pentru poziţia de secretar. Raportul putea să ajungă în plen şi fără semnătura secretarului şi plenul este suveran. Domnul profesor Oprea nu a fost la acea şedinţă, vă confirm acest lucru'', a declarat Ecaterina Andronescu.

Senatoarea social-democrată a mai spus că ideea amânării concursului a apărut în urma sesizărilor venite din teritoriu și că organizarea competiţiei în această toamnă ar bulversa anul şcolar.

De asemenea, Andronescu a afirmat că la baza amendamentului privind amânarea nu stă niciun interes politic.

Urmăriți B1TV.ro și pe