Mark Rutte, secretarul general al NATO, dă asigurări că România va fi protejată de ceilalți membri ai Alianței în cazul unei agresiuni armate. El a precizat că redimensionarea trupelor americane în România nu este ceva anormal.
Înaltul oficial NATO se află la București pentru a participa la evenimentul NATO-Industry Forum 2025. În acest context, el a avut o întrevedere cu președintele Nicușor Dan, ocazie cu care a făcut mai multe declarații de presă. Mark Rutte a dat asigurări că membrii alianței vor veni să salveze România în cazul unei agresiuni militare. El a dat asigurări că nimeni nu va încerca să atace România.
„Santinela estică este aici pentru Nord şi până la Marea Neagră. Şi atunci când este nevoie, putem să acordăm suport suplimentar, dacă e nevoie, dacă, apărarea noastră necesită acest lucru, inclusiv în România” a spus secretarul general al NATO
Potrivit lui Rutte, Santinela estică a fost concepută pentru a apăra Flancul de Est, din nordul continentului până la Marea Neagră. Astfel, oricine oricine ar ataca NATO, statele alianței vor veni să salveze România.
„Dar vreau să subliniez foarte mult ce a spus preşedintele, despre trupele terestre. Noi instruim aici pentru a perfecţiona peste 5.000 de militari, ca atunci când este absolut necesar, când România are nevoie, să aducem aceste trupe terestre până la nivelul de a putea apăra România”, a mai spus Mark Rutte.
Mark Rutte a menţionat că Santinela estică, mecanismul de apărare este conceput pentru a proteja flancul de est al NATO, din Nord până la Marea Neagră. Potrivit spuselor sale, trupele terestre din România și din celelalte state au drept scop protejarea flancului estic. Pe de altă parte, a precizat, și Armata Română care va apăra țara.
„De asemenea, avem aceste forţe terestre, inclusiv în România, ne ajută ca multe ţări să participe la apărarea flancului estic. Dar nu e tot. Aveţi şi mândria dumneavoastră şi, anume forţele armate române, care apără România. Dar dacă va avea loc un atac de oriunde, din Rusia sau oricine ar ataca NATO, dacă ar ataca România în special, nu este vorba despre ajutor din partea santinelei estice şi trupele terestre, dar tot NATO va veni să vă salveze”, a afirmat Rutte.
El a dat asigurări că acesta este principiul după care funcționează NATO și nu doar în teorie. Șeful alianței a precizat că militarii aliați vor apăra fiecare centimetru de teritoriu al statelor membre. De altfel, acesta este și scopul exercițiilor militare.
„Aşa funcţionează NATO. Şi nu numai în teorie. Noi trebuie să fim siguri că apărăm fiecare centimetru al teritoriului aliaţilor. Şi avem activităţi, avem nevoie de aceste activităţi în fiecare zi, putem să le perfecţionăm când este necesar, putem aduce mai multe capacităţi decât este nevoie. Dar în final, dacă această ţară va fi atacată, sunt alte 31 de naţiuni care vor veni să salveze România”, a spus Mark Rutte.
:format(webp):quality(webp)/http://b1tv.ro/wp-content/uploads/2023/07/mark-rutte-1653x1080.jpg)
Secretarul general al NATO a dat asigurări că retragerea unor trupe americane din România nu reprezintă ceva singular. Mark Rutte a ținut să sublinieze că angajamentul administrației Trump este total faţă de NATO.
„Ajustările la situaţia trupelor NATO nu este ceva singular. Acest lucru s-a întâmplat mai mulţi ani, au fost mai multe forţe NATO pe continent înainte, în 2022, şi vedeţi angajamentul preşedentelui Trump şi a administraţiei lui, care este un angajament total faţă de NATO şi faţă de eforturile noastre”, a spus secretarul general al NATO.
El a precizat că a Santinela Estică, mecanismul de protejare a statelor din Flancul de Est a fost conceput ca o forță flexibilă și, în același timp, expansivă. Aceasta implică active militare tradiţionale, tereste şi aeriene, dar și tactici și tehnologii innovative, menite să facă față noilor provocări. Secretarul NATO a subliniat că această activitate militară adăugă active suplimentare.
„Împreună exercităm o creştere a nivelului brigăzilor, dar, de asemenea, trebuie să vorbim şi despre Santinela Estică. În primul rând, s-a hotărât să fie flexibilă şi, de asemenea, expansivă, în acelaşi timp. De asemenea, va implica active militare tradiţionale, tereste şi aeriene şi, de asemenea, va implica şi tactici şi tehnologii innovative, menite pentru a face faţă noilor provocări”, a precizat Mark Rutte.