Ministrul român al apărării, Vasile Dîncu, a discutat cu secretarul apărării al Statelor Unite ale Americii, Lloyd J. Austin III, despre evoluția situației de securitate din regiunea Mării Negre, postura NATO pe flancul estic, dar și suplimentarea prezenței SUA în regiune.
În cadrul dialogului aplicat, cei doi oficiali au abordat, în principal, dezvoltările recente de securitate la nivel regional din perspectiva desfăşurărilor masive şi a potenţialului ofensiv al Federaţiei Ruse în jurul Ucrainei şi la Marea Neagră.
Pe acest fond, ministrul român al apărării a subliniat necesitatea consolidării posturii aliate pe întreg flancul estic al NATO.
Vasile Dîncu, a salutat anunţul preşedintelui Biden privind determinarea SUA de a disloca forţe suplimentare în Europa de Est, inclusiv în sprijinul securităţii şi apărării României, potrivit MApN.
“În final, ministrul Dîncu a apreciat efortul şi implicarea secretarului apărării al SUA în definirea şi asigurarea implementării angajamentului suplimentar al Washington-ului în sprijinul consolidării prezenţei aliate în România și a reafirmat determinarea țării noastre în privința consolidării Parteneriatului Strategic dintre cele două state și a implementării liniilor de efort agreate în cadrul Foii de parcurs privind cooperarea SUA-România în domeniul apărării, în perioada 2020-2030.”
Navele de război antisubmarin ale bazei navale Novorossiysk au practicat apărarea aeriană și o luptă pe mare împotriva forțelor inamice, în timpul unor exerciții în Marea Neagră, a informat miercuri biroul de presă al Flotei Ruse de la Marea Neagră, conform Tass.
„Echipajele navelor mici de război antisubmarin Yeisk și Suzdalets din baza navală Novorossiysk a Flotei Mării Negre au susținut exerciții pentru a practica apărarea aeriană și o luptă navală cu o navă independentă”, a spus biroul de presă într-un comunicat.