Radu Miruță (USR), ministrul Apărării, a mulțumit românilor că au înțeles momentul greu prin care trecem, dar a admis că ordinea deciziilor pentru reducerea deficitului trebuia să fie alta. Declarațiile au fost făcute în contextul în care Ministerul de Finanțe a estimat că deficitul bugetar la final de 2025 e mai mic decât anticipase Guvernul la rectificarea bugetară. De asemenea, Miruță a admis că „vom reuși pe deplin doar după ce vom înlocui combinațiile cu normalitatea”. Un atac la PSD, așa cum au fost mai multe în mesajul său.
„Suntem, în sfârșit, pe un drum mult mai corect pentru bugetul țării noastre. Cifrele nu mint, nu dezinformează, nu îi ceartă pe cei care au huzurit iresponsabil în trecut cu banii publici ai României până s-a ajuns la os.
După o jumătate de an de decizii necesare pentru a mai rămâne în picioare țara asta, când s-a tras linie la final de an, estimarea Ministerului de Finanțe este că deficitul bugetar este mai mic cu 15 miliarde decât ne așteptam. Pentru că economie încât să mai rămâi funcțional ca țară faci cu munca si cartea învățată, nu cu declarații lăutărești care sub titlu nu mai ascund nimic”, a scris Radu Miruță, pe Facebook.
Acesta a făcut aluzie la deficitele bugetare uriașe din vechea guvernare Ciolacu – PSD, dar și la declarațiile recente ale lui Claudiu Manda, secretarul general al PSD, potrivit căruia ar putea veni un moment în care coaliția „să schimbe lăutarul deoarece nu mai respectă playlistul”. Lăutarul fiind aici premierul liberal Ilie Bolojan.
„Vă mulțumesc tuturor celor care, în ultimele șase luni, ați înțeles cât de complicat este momentul bugetar pe care îl traversăm, că ați înțeles că țara nu este pe deplin funcțională și că până își adună taxe nerecuperate și taie cheltuieli absurde, până îi pune la colțul corect pe cei vizibil corupți, tot sudoarea voastră a fost prima scăpare. Da, ordinea operațiilor trebuie schimbată și vom reuși pe deplin doar dupa ce vom inlocui combinațiile cu normalitatea, atârnătorii cu oameni bine pregătiți, pilele cu meritocrația.
Vă mulțumesc vouă: angajați, antreprenori, pensionari, studenți, părinți, bunici, cetățeni responsabili care, deși nu v-a fost ușor, v-ați făcut datoria față de stat! Doar împreună am reușit să trecem un hop important. Un stat corect va întoarce beneficii pentru oameni de îndată ce se va pune pe picioare. Acum doar a ieșit din spital și analizele arată mai bine”, a mai transmis ministrul USR al Apărării, care până de curând a fost ministru al Economiei.
Radu Miruță a afirmat apoi că anul acesta vor încerca să asigure României un buget echilibrat și realist, o reducere a cheltuielilor publice și o creștere economică solidă.
„Cu sprijinul vostru și cu munca susținută a colegilor mei din Guvern, din toate ministerele, încheiem anul cu o veste bună și cu o luminiță din ce în ce mai vizibilă din a doua jumătate a acestui an.
Știu că nu am trecut complet de perioada grea. Dar facem tot ce ține de noi ca în 2026 România să aibă un buget echilibrat, onest și realist, în limitele a ceea ce ne putem permite.
Și mai e ceva: în paralel cu efortul de a ajusta cheltuielile statului, lucrăm la creștere economică reală. La cum putem face România mai puternică, nu doar mai prudentă.
La Ministerul Apărării Naționale, alături de colegii mei din toate structurile, lucrez zilnic pentru a corecta ce e de corectat, pentru a investi cu cap și pentru a construi un 2026 mai bun pentru toți.
E mult de făcut, dar avem direcția corectă. Iar încrederea voastră face toată diferența”, a mai scris ministrul Radu Miruță, pe Facebook.