Miruță: Sunt de acord cu abordarea lui Bolojan / Statul ăsta, guvern după guvern, a adăugat câte un strat de privilegii. Îi înțeleg pe cei de la PSD și parțial pe cei de la PNL că le vine greu acum să le răzuiască de acolo (VIDEO)

Miruță: Sunt de acord cu abordarea lui Bolojan / Statul ăsta, guvern după guvern, a adăugat câte un strat de privilegii. Îi înțeleg pe cei de la PSD și parțial pe cei de la PNL că le vine greu acum să le răzuiască de acolo (VIDEO)
Sursa foto: Radu Miruţă / Facebook

Radu Miruță (USR), ministrul Economiei, a declarat că e de acord cu reformele pe care vrea să le implementeze premierul Ilie Bolojan (PNL), căci „statul ăsta, guvern după guvern, a adăugat câte un strat de privilegii”, iar acum „statul riscă în anumite situații să nu mai poată funcționa”. El a mai spus că-i înțelege pe PSD-iști și pe o parte din PNL-iști, care nu vor să renunțe la sistemul pe care l-au creat.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „News Pass”, moderată de Laura Chiriac pe B1 TV.

Cuprins

  • Ce a spus Miruță despre reforma lui Bolojan
  • Ce a spus Miruță despre colegii de coaliție și nemulțumirile lor

Ce a spus Miruță despre reforma lui Bolojan

„Eu mă uit la cifrele pentru care luptă dl Bolojan și să știți că sunt de acord cu abordarea. Nu poți să ajungi din punctul A în punctul B dacă între ele sunt 30 de km, dacă vrei să parcurgi doar 20. În această țară trebuie reduse niște cheltuieli. Ori le reduci, ori nu rezolvi problema.

Încercarea asta ca pe parcurs să diluezi din planul pe care-l ai să ajungi în punctul B e plăcut, OK, dar nu vei ajunge în punctul B. E doar o cumpărare de timp să duci problema asta pe mai târziu.

În România, din varii motive istorice, bani sunt, dar s-au dus pe altceva și statul riscă în anumite situații să nu mai poată funcționa. Aici suntem”, a afirmat Radu Miruță.

Ce a spus Miruță despre colegii de coaliție și nemulțumirile lor

Acesta a mai precizat că nu e vorba aici de a plăcea pe cineva sau nu, ci e o situație pur rațională pe care o accepți și faci ceva, „fie începi să păcălești, să minți, să spui că nu vrei să faci asta pe tura ta”.

„Statul ăsta, guvern după guvern, a adăugat câte un strat de privilegii. (…) Și s-a făcut un strat foarte gros de privilegii și eu îi înțeleg pe cei de la PSD și parțial pe cei de la PNL că le vine greu acum să le răzuiască de acolo, să le dea jos dar s-a ajuns într-un moment în care pică turnul”, a mai declarat ministrul Economiei.

Ultima oră