Magistrații care îndeplinesc, la acest moment, condițiile de pensionare, dar care aleg să rămână în sistem, vor beneficia de aceleași condiții ca și în prezent. Președintele Nicușor Dan a dat asigurări că aceste prevederi vor fi incluse în viitoarea lege a magistraților.
Șeful statului a declarat că este nevoie ca magistrații să-și continue activitatea fără teamă că-și vor pierde drepturile pe care le au în acest moment. Drept urmare, a spus președintele cei care vor alege să continue să activeze în magistratură vor beneficia, dacă își amână pensionarea, de aceleași drepturi ce le revin în prezent.
„Mesajul foarte ferm. În legea magistraților, în acest moment, există o prevedere tranzitorie: persoanele care îndeplinesc condiția de pensionare își păstrează drepturile pe care legea le prevede dacă ies la pensie mai tîrziu.
Această prevedere va rămâne și în modificările la viitoarea lege a magistraților. Mesajul meu este că toți cei care îndeplinesc vârsta de pensionare în acest moment nu trebuie să se precipite să iasă din sistem pentru că această prevedere va rămâne în vigoare”, a declarat Nicușor Dan.
Președintele a precizat că politicul a făcut o foarte mare greșeală atunci când a acceptat ca în sistemul de justiție pensiile să ajungă mai mari decât salariul. Acest lucru, a declarat Nicușor Dan, a fost de natură să stimuleze magistrații să iasă din sistem mai repede. Or asta a afectat calitatea actului de justiție.
„A fost o greșeală uriașă a politiciului în momentul în care pensia a ajuns să fie mai mare decât salariul. În momentul în care într-o meserie pensia este mai mare stimulezi oamenii să iasă din sistem”, a mai spus Nicușor Dan.
Totodată, președintele a mai spus că a fost și o a doua greșeală a politicienilor care au transmis mesaje heirupiste în ceea ce privește eliminarea pensiilor speciale. Acest lucru a dus, de asemenea, la ieșirea multor magistrați din sistem, de teamă să nu-și piardă beneficiile. Iar acest lucru a afectat calitatea actului de justiție.
A doua greșeală a fost că, în ultimii ani, a fost creată o situație nepotrivită. Au fost mesaje heirupiste care au făcut ca din zona de magistrați și procurori, foarte mulți să iasă la pensie – pentru că nu era ceva previzibil. Aceasta a dus la pierderea unor profesioniști, iar calitatea actului de justiție a scăzut”, a arătat președintele.