Ninel Peia, exclus din PSD după ce a spus că vaccinurile ar putea fi sursa îmbolnăvirilor din Argeș

Ninel Peia, exclus din PSD după ce a spus că vaccinurile ar putea fi sursa îmbolnăvirilor din Argeș
Foto: ninelpeia.ro

Biroul Permanent PSD Ilfov a decis excluderea din partid a deputatului Ninel Peia, după ce acesta a susținut că este posibil ca bebelușii din Argeș să se fi îmbolnăvit din cauza vaccinurilor. Decizia urmează să fie validată în forurile superioare de conducere ale partidului, informează Mediafax.

”Nu ştiu care este agenda dlui Ninel Peia, dar constat cu părere de rău că este foarte diferită de cea a PSD, iar prin luările sale de poziţie din ultima vreme, făcute în nume personal, se plasează singur în afara partidului. Suntem într-un an electoral şi nu ne permitem niciun fel de derapaje, nici de la linia politică asumată de partid, nici de la bunul simţ”, a declarat Dragnea.
Președintele PSD i-a cerut Gabrielei Firea, preşedinta organizaţiei PSD Ilfov, să ia măsuri în legătură cu Peia, membru în Biroul Permanent Județean Ilfov, dat fiind că declarațiile sale contravin cu prevederilor Statutului și ale Codului Etic și de Conduită adoptat la Congres.

Ninel Peia și fostul Ministru al Educației Daniel Funeriu au intrat într-o dispută pe tema îmbolnăvirilor din Argeș. După ce Peia a spus că vaccinurile ar putea fi cauza îmbolnăvirilor, Funeriu a replicat că o țară în care un parlamentar face o astfel de afirmație este una bolnavă și că Peia este un imbecil. Ulterior, pesedistul a spus că  ”îi va administra o bătăiţă la popoul gol” lui Funeriu. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`