Diana Buzoianu (USR), ministra Mediului, a anunțat că va numi un nou director general la Administrația Națională „Apele Române”, în urma unui concurs transparent. Procesul de selecție va presupune înregistrarea și publicarea interviurilor. „Candidații vor fi intervievați de o comisie formată din experți cu recunoaștere internațională”, a mai precizat Buzoianu.
„Lansăm, în premieră, un proces transparent de selecție pentru funcția de director general al Administrației Naționale „Apele Române”!
Da, numirea este a ministrului, dar asta nu exclude un proces transparent de depunere de programe, de interviuri și analiză obiectivă din partea unor experți în domeniu. Voi numi, așadar, un director pentru Apele Române după aceste etape parcurse, marcând o schimbare fundamentală de abordare în modul de numire a conducerii uneia dintre cele mai importante instituții din domeniul gospodăririi apelor din România. (…)
Procesul de selecție va fi organizat într-un cadru de maximă transparență, care presupune înregistrarea și publicarea interviurilor, pentru a asigura responsabilitate publică și un standard ridicat de credibilitate instituțională. Candidații vor fi intervievați de o comisie formată din experți cu recunoaștere internațională în domeniul gestionării apelor, cu experiență relevantă în politici publice, infrastructură hidrotehnică, managementul riscului la inundații și adaptare la schimbările climatice.
Toate detaliile cu privire la ce documente trebuie depuse vor fi publicate astăzi pe site-ul Ministerului Mediului. Dosarele se vor putea depune până pe data de 12 ianuarie. Interviurile vor avea loc în perioada 14–16 ianuarie 2026.
Da, profesionalismul este baza solidă pe care vom construi în domeniul gospodăririi apelor. Se poate”, a transmis ministra Mediului, într-o postare pe Facebook.
Diana Buzoianu a mai afirmat că, până acum, la Apele Române s-au făcut numiri eminamente politice dar, din acest moment, odată cu această desemnare transparentă și pe criterii de profesionalism, „punem cărămizile necesare pentru o reformă profundă a sistemului de gospodărire a apelor”.
„Mulți ani de zile conducerea instituției a fost stabilită prin numiri eminamente politice, în care criteriile profesionale și de integritate au fost secundare susținerii din partea politicienilor. Da, numirile se fac de miniștri, dar hai să arătăm că se pot face numiri și după ce persoanele respective dovedesc în interviuri publice că au experiența necesară.
Administrația Națională ,,Apele Române” a fost, de-a lungul anilor, afectată de scandaluri publice repetate, care au erodat încrederea cetățenilor și au slăbit capacitatea instituției de a-și îndeplini misiunea. Este momentul unei schimbări reale. În ultimele luni am făcut primii pași necesari acestei reforme în cadrul instituției. Acum punem cărămizile necesare pentru o reformă profundă a sistemului de gospodărire a apelor, după decenii de investiții insuficiente și de decizii luate fără o viziune coerentă”, a mai transmis ministra Diana Buzoianu, pe Facebook.