PSD: Dacă PNL, USR și UDMR sunt de acord cu un armistițiu politic și-și asumă cele 10 măsuri urgente, atunci și noi ne vom alătura acestui demers

PSD: Dacă PNL, USR și UDMR sunt de acord cu un armistițiu politic și-și asumă cele 10 măsuri urgente, atunci și noi ne vom alătura acestui demers
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

PSD a transmis că va accepta armistițiul politic propus de liberali, prin premierul desemnat Nicolae Ciucă, dacă PNL, USR și UDMR sunt de acord și ele și-și asumă cele 10 măsuri urgente pe care social-democrații le-au înaintat. PSD l-a acuzat apoi pe Florin Cîțu că „a ales să rupă orice punte de dialog”.

PSD condiționează susținerea armistițiului politic propus de PNL

„PSD așteaptă un armistițiu agreat de toate partidele de dreapta care au aruncat țara în criză”, au transmis social-democrații.

Aceștia au precizat că ei au fost primii care au venit cu ideea armistițiului politic, dar consideră că pentru succesul unui astfel de acord e nevoie de efortul întregii clase politice.

PSD a transmis că de peste un an tot cele politicienilor Puterii armistiții pentru sănătatea românilor, iar în actuala criză a fost primul partid care a arătat deschidere pentru un dialog cu premierul desemnat Nicolae Ciucă. Social-democrații spun că au propus 10 măsuri ca bază a unei înțelegeri pentru a trece criza.

„Din păcate, președintele PNL a subminat din start șansele oricărei continuări a discuțiilor și a tratat cu indiferență măsurile propuse de PSD pentru români și firmele românești. Atitudinea lui Florin Cîțu este total opusă ideii de armistițiu care înseamnă, în orice conflict, încetarea focului, adică oprirea tuturor acelor ostilități care produc victime.

Însă, Florin Cîțu a ales să rupă orice punte de dialog prin atitudinea sa și face rău României, așa cum a făcut și cu dezastrul sanitar, explozia prețurilor la energie sau haosul din educație. Rezultatul acțiunilor sale iresponsabile continuă să facă victime în fiecare zi: românii mor, firmele mor, la fel și viitorul țării când sunt închise școlile”, se mai arată în comunicatul partidului.

Prin urmare, social-democrații cer ca PNL, USR și UDMR să ajungă întâi la un acord: „PSD consideră că un armistițiu politic este absolut necesar, dar unul probat prin fapte concrete ale partidelor care au produs actuala criză politică. Astfel, dacă PNL, USR și UDMR sunt de acord cu un armistițiu politic și își asumă cele 10 măsuri urgente, atunci și PSD se va alătura acestui demers”.

Armistițiu politic propus de PNL. Reacția USR

Amintim că Florin Cîțu, președintele PNL, a declarat că Nicolae Ciucă, premierul desemnat,a trimis o scrisoare liderilor USR și PSD prin care le-a cerut să încheie un armistițiu politic, iar cele două partide să susțină pe o perioadă limitată un guvern minoritar PNL – UDMR.

Dacian Cioloș, liderul USR, a spus că armistițiul există deja, lipsesc soluțiile pentru refacerea coaliției PNL – USR – UDMR.

„E nevoie de un Guvern stabil, cu o majoritate clară în Parlament, care să poată să gestioneze și măsurile de criză, dar să vină și cu propuneri de reformă de care România are la fel de mare nevoie precum aceste măsuri de criză”, a mai afirmat Cioloș.

Ultima oră