Simona Spătaru (USR), despre ciclonul Ashley: E clar că a fost o situație pe care au exploatat-o politic. Nu se așteptau la niște efecte foarte dezastruoase, dar le-au „îmbrăcat” așa (VIDEO)

Simona Spătaru (USR), despre ciclonul Ashley: E clar că a fost o situație pe care au exploatat-o politic. Nu se așteptau la niște efecte foarte dezastruoase, dar le-au „îmbrăcat” așa (VIDEO)
Foto: Simona Spătaru / Facebook

Senatoarea USR, Simona Spătaru, este de părere că toate avertizările cu privire la ciclonul Ashley, care, de fapt, nu a fost nimic neobișnuit, a fost o situație care a fost “exploatată politic”. „Nu se așteptau la niște efecte foarte dezastruoase, dar le-au ’îmbrăcat’ așa”, a mai precizat Simona Spătaru.

„Au uitat cu desăvârșire că au la dispoziție 35 de milioane de euro din PNRR”

Declarațiile le-a făcut, luni, în emisiunea Politica Zilei, moderată de Ioana Constantin, pe B1 TV.

“Nu puteam să inventăm noi sau să inventeze presa, pentru că fiecare dintre noi a primit alertă. Chiar eram la un moment dat în casă, cu copiii, și am primit cu toții din casă, 4 persoane, deodată, au primit alertă și ne uitam pe balcon și ziceam măi, unde o fi alerta, o fi pentru București, pentru care zonă o fi, unde? Una peste alta, sigur că fiecare dintre noi a fost mai atent și-a mai strâns din lucruri, a avut grijă unde lasă o mașină, a sunat la părinți, a sunat la bunici, fiind cu toții înfricoșați că ce urmează.

Eu pot să înțeleg că se dau erori, că nu e matematică pură în treaba asta, dar, una peste alta, văzând toate acțiunile lor, e clar că a fost o situație pe care au exploatat-o politică, adică nu se așteptau la niște efecte foarte dezastruoase, dar le-au îmbrăcat așa și le-au amplificat.

Ce voiam să scot în evidență era faptul că au uitat cu desăvârșire că au la dispoziție 35 de milioane de euro din PNRR, de altfel, bani pe care trebuiau să îi fi atras încă din decembrie anul trecut, au mai luat o extensie de termeni de la Comisie până anul acesta, la sfârșit, dar mai sunt doar 2 luni și suntem deja în luna decembrie, bani care ar fi putut fi folosiți și pe tehnologie modernă, apropo de cum să prezici și să ai toate datele corecte, ce fel de furtună poate să vină peste țara ta, dar și să poți să ai tehnologie de intervenție, tot felul de utilaje.

Deci nu așa, parcă suntem cu 30-40 de ani în urmă, numai cu sacul de nisip. Bani ne sunt alocați pentru astfel de măsuri. Am chemat șeful Apelor Române în Parlament, să vină cu subsemnatul să ne zică de ce nu facem niciun fel de investiții și, în fapt, ce vedem și pe domeniul ăsta este exact ce noi știm. Bani sunt, persoane profesioniste care să se ocupe de fiecare domeniu cu care e investit politic nu avem, pentru că partidele pun tot felul de persoane nepregătite, le rotesc și tot timpul stagnăm”, a precizat senatoarea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:30 - Drulă: Românii și-au pierdut încrederea în politicieni și din cauza lui Iohannis / Pentru restabilirea democrației, e normal să avem alegeri prezidențiale / Ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni e o lovitură dată democrației (VIDEO)
22:17 - Cauza morții studentei care a murit în tramvai, în Iași. „Era de nota zece la absolut toate materiile”
22:09 - Decorațiunile de Crăciun care ne pot pune viața în pericol. Riscurile sunt mai mari la copii și animalele de companie
22:05 - Ionel Bogdan (PNL), replică pentru Călin Georgescu după decizia de aderare la Schengen: Doar vine cu tot felul de teoriii pe care le vinde pe ici, pe colo, fără să știe cu adevărat realitatea și ce se întâmplă cu adevărat în mediul rural (VIDEO)
21:53 - Tânără plimbată în lesă în cadrul unei gale în care bărbați luptă cu femei. Organizatorul: „Păi așa am făcut și eu cu soția, toate iubitele mele” / Fata: „Nu m-am simțit înjosită deloc”
21:41 - Bogdan Paraschiv, după aderarea deplină a României la Schengen: Ar trebui să se pună pe umerii Guvernului României o presiune mai mare prin asumarea unor investiții și mai mari în rețeaua de autostrăzi necesară (VIDEO)
21:34 - Accident grav la ieșirea din Ploiești. Nouă persoane au ajuns la spital
21:29 - Alimentele nesănătoase, interzise în unitățile de învățământ. Ce au și ce nu au voie elevii să mănânce
21:11 - Județul care va primi tilul de Regiune Gastronomică a Europei din 2027. Ce preparate au cucerit jurații
21:08 - Bonusul de Crăciun. Vești bune pentru acești angajați din România. Câţi bani vor primi la final de an