În Turcia, vineri seara, s-a scris o nouă filă a istoriei. Armata a încercat o lovitură de stat pentru a-l da jos de la putere pe președintele Erdogan, acesta anunțând ulterior că acțiunea a eșuat.
Premierul Dcaian Cioloș a avut o reacție pe Facebook în acest sens, precizâțnd că singura soluție pentru Turcia o reprezintă întoarcerea la ordinea constituțională și la statul de drept.
“Singura cale pentru Turcia este întoarcerea la ordinea constituțională și la statul de drept. În această dimineață, la reuniunea informală a șefilor de stat și de guvern din Uniunea Europeană prezenți la Summitulul ASEM, am susținut împreună cu ceilalți lideri europeni, condamnarea tuturor acțiunilor de violență și agresiune asupra instituțiilor statului democratic alese. Turcia este un partener cheie pentru România și pentru Uniunea Europeană.
MAE m-a asigurat că celula de criză constituită azi noapte din dispoziția ministrului este deplin funcțională și este în legătură cu cetățenii români care au nevoie de asistență. Totodată, ambasada și consulatele României în Turcia sunt în alertă și pregătite să-i ajute pe toți cetățenii români care au nevoie de sprijin”, a spus Dacian Cioloș pe Facebook.