Marți ar urma să aibă loc ultima negociere între președintele Nicușor Dan și reprezentanții magistraților despre reducerea pensiilor și prelungirea vârstei de pensionare. La dialog nu vor participa liderii coaliției de guvernare.
Dacă nu vor ajunge la un acord, ar urma să nu se mai facă nicio concesie și proiectul privind reforma pensiilor magistraților să rămână în faza inițială, informează G4Media, care citează mai multe surse.
Amintim că, potrivit proiectului inițial, va exista o perioadă tranzitorie de 10 ani, la finalul căreia pensionarea în magistratură se va face la 65 de ani. Vechimea în muncă necesară pensionării va creşte de la 25 la 35 de ani, cum e cazul pentru restul românilor. Totodată, pensia va fi limitată la 70% din venitul net al ultimei luni muncite.
De asemenea, luni, liderii coaliției au convenit asupra pachetului 3 de măsuri fiscale. Deciziile vor fi comunicate public tot marți.
„Cred că toată lumea e de acord că trebuie să scădem pensiile magistraților. Întrebarea e cu cât. Și trebuie să creștem vârsta de pensionare. Întrebarea e cât de graduală trebuie să fie creșterea asta? E un dialog care trebuia să fie mai devreme. (…) CSM e o structură reprezentativă pentru magistrați, cu care trebuie să dialogăm”, a declarat Nicușor Dan, duminică seară, la România TV.
Pe de altă parte, președintele i-a apărat pe magistrați: „Am stabilit că nu e normal să ai pensia cât salariul. Pe de altă parte, a devenit acum foarte ușor că din cauza asta magistrații sunt de vină pentru orice. Sunt mulți magistrați care își fac treaba, care lucrează weekenduri. Trebuie un echilibru”.
La rândul său, premierul Ilie Bolojan declarase joi, la EuroNews, că „după reduceri, pensiile magistraților ar urma să ajungă la 3.200 de euro”, bani pe care „foarte puțini români îi încasează după o viață de muncă”.
„3.200 euro, vă rog să mă iertaţi, net pe lună, putem discuta dacă este o pensie potrivită pentru viziunea unui magistrat. Gândiţi-vă că este o pensie pe care foarte puţini români o încasează după o viaţă de muncă de 40 de ani, de 35 de ani şi aşa mai departe. La ceea ce este astăzi în România, este o pensie în care ai oricum o bătrâneţe decentă. Ca să nu spun mai mult de atât. (…)
Vă rog să vă gândiţi că o pensie cu care astăzi se iese în magistratură medie este aproape 5.000 de euro. Gândiţi-vă că o pensie medie în România este 550-600 de euro astăzi. Adică este o diferenţă foarte mare între pensia medie şi pensia din magistratură. Şi atunci aceste lucruri, când ne place, când nu ne place, trebuie să fie corectate”, a afirmat Bolojan.