Vasile Blaga: Datele prezentate de Ponta au ca scop derutarea judecătorilor CCR. Avem convingerea că marți se va da o decizie finală

Vasile Blaga: Datele prezentate de Ponta au ca scop derutarea judecătorilor CCR. Avem convingerea că marți se va da o decizie finală

Vasile Blaga consideră că datele prezentate de prim ministrul Victor Ponta despre numărul persoanelor din listele electorale au ca scop derutarea judecătorilor de la Curtea Constituţională. Presedintele PDL a mai atras atenţia că românii care locuiesc în străinătate au aceleaşi drepturi ca şi persoanele care se află în ţară.

„Gestul Guvernului nu este altceva decât încă o încercare de a deruta judecătorii CC și opinia publică. Chiar și în aceste condiții Victor Ponta a fost nevoit să recunoască că nu poate radia din listele electorale mai mult de 34. 364 de persoane: decedaţi, cei care și-au pierdut cetățenia sau cei care și-au pierdut drepturile electorale. Un cetățean, chiar dacă are actul de identitate expirat în ziua votului poate să îl înnoiască chiar și în ziua votului, el este pe listele elctorale permanente, dar nu poate vota decât daca bineînteles își aduce la zi  documentul respectiv. Cei 3, 05 milioane de cetățeni români care din diferite motive stau în afara țării au cu totul aceleași drepturi electorale ca și cetățenii din interiorul României”, a spus Blaga.

De asemenea, democrat liberalul și-a exprimat convingerea că marți, CCR va da decizia finală.

Vezi AICI datele prezentate de Victor Ponta privind listele electorale, trimise Curții.

Vasile Blaga: Guvernul Ponta derutează judecătorii CCR

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_22807').select();" id="embed_text_22807" />
Ultima oră
13:14 - Povestea reală a unui român întors din Grecia. Ce i s-a întâmplat la vamă este de necrezut. Ce Covid-19, ce pandemie…? Aceasta este realitatea din teren
12:59 - Bilanțul epidemiei, în creștere: 233 de cazuri noi de infecție cu coronavirus și 6 decese raportate de INSP în 24 de ore. La ATI sunt 60 de pacienți cu COVID-19
12:51 - PSD: Am atacat în instanță măsura restrângerii disproporționate a participării la mitinguri (DOCUMENT)
12:34 - COVID-19: Obiectivul privind vaccinarea cu cel puțin o doză a 70% din populația adultă, atins în SUA
12:30 - Juan Carlos I și-ar dori să revină în Spania. Suspectat de nereguli financiare în țara sa, regele emerit spaniol duce o viață de lux în Emiratele Arabe Unite
11:47 - Spargeri auto în serie în Grecia. Românii, luați la țintă de hoți: „Poliția nu face nimic”
11:35 - Larisa Iordache: „Am încercat și am sperat până în ultima clipă pentru această finală olimpică. Din păcate, iar, drumul meu este împietrit…”
11:25 - Cod galben de disconfort termic ridicat în București și în 10 județe, valabil în intervalul 2-5 august. Dinu Mărășoiu: Chiar și nopțile sunt călduroase (VIDEO)
11:17 - Anchetă în cazul atletei Krystsina Tsimanouskay, forțată să părăsească Jocurile Olimpice, după ce l-a criticat pe Lukașenko. Belarus riscă sancțiuni dure
10:51 - Produse expirate de ani de zile la o terasă din Timiș. Sorin Șușanu, pe B1 TV: Discutăm despre o gamă largă de produse. Inclusiv condimentele și produsele din trusa medicală erau expirate (VIDEO)