Adrian Mutu a fost ofertat de clubul turc Beşiktaş Istanbul

Adrian Mutu a fost ofertat de clubul turc Beşiktaş Istanbul
Foto: whoateallthepies.tv

Adrian Mutu a primit o ofertă din partea clubul turc de fotbal Beşiktaş Istanbul, scrie cotidianul ”Star”, citat de Agerpres.

Românul mai are un an de contract cu gruparea italiană Cesena, care a retrogradat în Serie B şi nu îşi mai poate permite să-i plătească salariul de 1,8 milioane euro, astfel că Mutu poate pleca gratis.

Adrian Mutu este a doua opțiune după atacantul Yannick Sagbo, de la formaţia franceză Evian, pentru care turcii au oferit 2,5 milioane euro.

Potrivit presei străine, cluburile Genoa, FC Sion, Montreal Impact, Atalanta Bergamo, Dinamo Moscova sau ŢSKA Moscova ar fi de asemenea interesați de atacantul român.