Adrian Mutu, debut oficial cu probleme la AC Ajaccio

Adrian Mutu, debut oficial cu probleme la AC Ajaccio
Foto: fifa.com
Atacantul Adrian Mutu a debutat la echipa AC Ajaccio într-un meci oficial disputat duminică, cu Olympique Lyon, meci din etapa a cincea a campionatului Franţei, informează Mediafax.

Echipa pentru care joacă Mutu, AC Ajaccio a fost învinsă de echipa Olympique Lyon cu scorul final de 0-2. Adrian Mutu a intrat pe teren în partea secundă a partidei, în minutul 62, în locul lui Belghazouani, iar în minutul 70 a primit şi un cartonaş galben, în urma unui fault la Malbranque.

Golurile echipei Olympique Lyon au fost marcate de Lovren ’25 şi Lisandro Lopes ’75.

Atacantul român Adrian Mutu a semnat, în luna august, un contract valabil două sezoane cu formaţia AC Ajaccio. Atacantul român a retrogradat cu Cesena în Serie B la finalul sezonului trecut şi şi-a reziliat contractul cu gruparea italiană.