Adunarea generală extraordinară a FRF i-a retras privilegiile președintelui de onoare Mircea Sandu

Adunarea generală extraordinară a FRF i-a retras privilegiile președintelui de onoare Mircea Sandu

Mircea Sandu a fost lăsat fără privilegiile de care se bucura din poziția de fost președinte al FRF, potrivit unei decizii luate sâmbătă de Adunarea Generală Extraordinară a FRF.

Membrii afiliați i-au retras acestuia calitatea de administrator al CNAF Mogoșoaia, împuternicind și o casă de avocatură care să-i anuleze renta viageră, citează Agerpres.

Astfel a fost respinsă propunerea făcută de Cristian Balaș care cerea renegocierea contractului de rentă viageră, fiind aprobată inițierea în instanță a demersurilor cu privire la anularea drepturilor viagere.
Inițial, Comitetul executiv a aprobat ca Mircea Sandu să beneficieze de o rentă viageră anuală de 75.000 de euro, dar președintele de onoare a fost de acord apoi cu diminuarea la 50.000 euro și a renunțat la mașină și secretară.

Celelalte privilegii se refereau la plata telefonului de către FRF, bilete la clasa business la meciurile naționalei din deplasare, intervenții chirurgicale și recuperare plătite de FRF, 2 angajați cu salarii minime de 5.000 lei lunar.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`