Italianul Carlo Ancelotti este oficial noul antrenor al echipei Real Madrid, locul său pe banca Paris St. Germain fiind ocupat de Laurent Blanc, notează BBC News.
Ancelotti, în vârstă de 54 de ani, a semnat un contract pentru trei ani cu clubul spaniol, înlocuindu-l la urma sa pe Jose Mourinho. Portughezul a preluat și el conducerea tehnică la Chelsea, pentru a doua oară.
Ca antrenor, Ancelotti a câştigat de două ori Liga Campionilor, de două ori Supercupa Europei, un campionat mondial al cluburilor şi o dată Cupă UEFA Intertoto. De asemenea, ca antrenor el a cucerit titluri de campion în Italia, Anglia şi Franţa.
Ancelotti va fi prezentat oficial într-o conferinţă de presă care va avea loc, miercuri, de la ora 14.00 la Stadionul Santiago Bernabeu.