Cupa României la fotbal. CFR Cluj a câștigat finala cu FC Hermannstadt (3-2)

Cupa României la fotbal. CFR Cluj a câștigat finala cu FC Hermannstadt (3-2)
Cupa României Sursa foto: FRF

CFR Cluj a câștigat trofeul Cupa României la fotbal, după ce a învins-o, în finală, pe FC Hermannstadt cu scorul de 3-2 (2-1). Partida s-a jucat pe Arena „Francisc Neuman” din Arad.

Clujenii au câştigat a 86-a ediţie a competiţiei datorită golurilor marcate de Mohammed Kamara (15), Louis Munteanu (22) şi Beni Nkololo (48). Pentru echipa din Sibiu, au punctat Tiberiu Căpuşă (37) şi Sergiu Buş (74). Pentru clujeni este cel de-al cincilea trofeu câștigat, după cele din 2008, 2009, 2010 şi 2016.

Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în minutul 15 prin liberianul Kamara. Lansat de Korenica, acesta a profitat de plasamentul greşit al lui Selimovic, l-a driblat pe Căbuz şi a marcat. Câteva minute mai târziu, CFR  și-a majorat avantajul de pe tabelă. În minutul 22, Louis Munteanu a înscris simplu, din câţiva metri, la centrarea lui Camora.

După o jumătate de oră în care CFR s-a aflat la conducerea jocului, FC Hermannstadt a revenit și a avut o primă ocazie. Șutul lui Murgia, în minutul 29, de la 14 metri, s-a dus puţin pe lângă poartă. Sibienii au reușit să marcheze în urma unei lovituri libere executate de Tiago Goncalves. Acesta a centrat de pe stânga, Graovac a deviat mingea, iar Căpuşă a reluat-o în plasă. S-a întâmplat în minutul 37.

CFR Cluj a refăcut diferența de pe tabela de marcaj în minutul 48, în debutul reprizei secunde. Nkololo a fost angajat de Louis Munteanu în careu, Bejan a alunecat, iar francezul a înscris. Pentru sibieni a marcat din nou, în minutul 74, un atacant crescut de CFR, Sergiu Buş. El a înscris la câteva secunde după ce a intrat pe teren, cu un şut de la 25 de metri.

Sibienii au forţat egalarea şi au mai avut două şanse notabile, însă portarul Hindrich a salvat, la lovitura liberă executată la vinclu (90+3) și, la voleul lui Neguț, la colţul scurt, în minutul 90+10. Finalul jocului a fost presărat cu trageri de timp, simulări, multă tensiune şi cartonaşe, galbene şi roşii (Djokovic şi Tiago Goncalves).

Caseta tehnică a meciului de la Arad

Finala Cupei României 2024 – 2025 s-a jucat la Arad, pe Arena „Francisc Neuman”. CFR 1907 Cluj a câștigat cu FC Hermannstadt, scor final 3-2 (2-1). Au marcat Mohammed Kamara (15), Louis Munteanu (22), Beni Nkololo (48), pentru CFR, respectiv Tiberiu Căpuşă (37), Sergiu Buş (74) pentru AFC Hermannstadt. Cu această victorie, CFR Cluj şi-a asigurat prezenţa în sezonul viitor al Europa League.

CFR Cluj: 89. Otto Hindrich – 5. Daniel Graovac, 4. Leonardo Bolgado, 6. Sheriff Sinyan, 45. Mario Camora (căpitan; 13. Simao Rocha, 81) – 18. Lindon Emerllahu, 88. Damjan Dokovic, 17. Meriton Korenica (82. Alin Fică, 82) – 96. Beni Nkololo (93. Virgiliu Postolachi, 82), 9. Louis Munteanu (27. Matei Ilie, 90+9), 7. Mohammed Kamara (3. Aly Abeid, 90+13). Antrenor: Dan Petrescu.

FC Hermannstadt: 25. Cătălin Căbuz – 66. Tiberiu Căpuşă (11. Sergiu Buş, 74), 2. Vahid Selimovic (5. Florin Bejan, 46), 4. Ionuţ Stoica (căpitan) – 86. Silviu Balaure (45. Robert Popescu, 90), 8. Alessandro Murgia, 29. Ciprian Biceanu (30. Nana Antwi, 46), 24. Antoni Ivanov, 15. Tiago Goncalves – 9. Aurelian Chiţu (10. Cristian Neguţ, 46), 7. Ianis Stoica. Antrenor: Marius Măldărăşanu.

Arbitru: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti); Arbitri asistenţi: Andrei Constantinescu (Bucureşti), Romică Bîrdeş (Piteşti); Al patrulea oficial: Rareş George Vidican (Satu Mare); Arbitru video: Sorin Costreie (Voluntari); Arbitri asistent: Iulian Dima (Bucureşti); Observatori: Marcel Savaniu (Satu Mare) – CCA, Felix Grigore (Bucureşti) – FRF.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`