David Ferrer – Andy Murray, finala turneului de la Miami

David Ferrer - Andy Murray, finala turneului de la Miami
Foto: theclassical.com

Spaniolul David Ferrer, locul 5 ATP, şi britanicul Andy Murray, numărul 3 mondial, s-au calificat, vineri, în finala turneului de la Miami, după ce au câştigat partidele disputate în semifinale, informează AFP.

Ferrer, cap de serie numărul 3, l-a învins în penultimul act al competiţiei, cu scorul de 4-6, 6-2, 6-3, pe germanul Tommy Haas, al 15-lea favorit şi locul 18 ATP.

Murray, cap de serie numărul 2, a trecut în semifinale, scor 6-7 (3/7), 6-1, 6-2, de francezul Richard Gasquet, al optulea favorit şi numărul 10 ATP.