David Popovici, prima declarație înainte de lupta pentru aur la 100 m liber: „Sperăm să fie cea mai rapidă finală din istorie”

David Popovici, prima declarație înainte de lupta pentru aur la 100 m liber: Sperăm să fie cea mai rapidă finală din istorie”
David Popovici Sursa foto: Facebook

David Popovici a oferit miercuri prima declarație înainte de lupta din finala pentru aur la 100 m liber.

Cuprins

  • Ce a declarat David Popovici, înainte de marea finală de la 100 m liber
  • Ce timp a obținut David Popovici
  • David Popovici, încrezător după semifinale

Ce a declarat David Popovici, înainte de marea finală de la 100 m liber

Marea finală a „probei regină” de 100 m liber va avea loc joi, 31 iulie, de la ora 14:41.

Despre acest eveniment așteptat cu sufletul la gură de către români, David Popovici a sugerat că ar putea fi cea mai rapidă finală din istorie.

David Popovici a făcut referire și la principalul său adversar, Jack Alexy, care a reușit un timp foarte bun în semifinala probei de 100 m liber în cadrul Campionatului Mondial.

„Sunt sigur că și eu, și Jack Alexy sperăm să fie cea mai rapidă finală din istorie”, a declarat David Popovici.

Ce timp a obținut David Popovici

David a terminat semifinala cu timpul de 46.84 și a fost întrecut doar de Jack Alexy (46.81).

“Suntem deja din semifinale doi oameni cu timp sub 47 de secunde, ceea ce înseamnă că proba de 100 m liber evoluează și noi evoluăm odată cu ea.

Și, chiar dacă asta înseamnă că e mai intensă competiția, sunt aici pentru asta. Adică, na, asta e ce face sportul frumos”, a declarat David Popovici, citat de gsp.ro.

„Sunt sigur că și eu, și Jack Alexy sperăm să fie cea mai rapidă finală din istorie. Sperăm să facem niște timpi și mai buni decât acum”, a mai precizat David Popovici.

David Popovici, încrezător după semifinale

Acesta a precizat că în semifinale a vrut să aibă un timp care să îi permită calificarea și că dacă ar fi fost finala „ar fi accelarat mai tare”:

Am dormit puține ore, că a trebuit să mă trezesc devreme pentru proba, dar au fost niște ore de calitate, să zicem. Dacă era o finală, aș fi accelerat mai tare, în sensul că m-aș fi ambiționat mai tare. Dar o să dau răspunsul clar mâine.

Acum am vrut să am un timp suficient de bun încât să mă calific. Fără să am vreun stres. Dacă era posibil. Și a fost posibil. Și văd că mi-am și depășit un pic așteptările. Adică a mers al doilea timp al meu, ever. Nu strică!

Mai avem o noapte, până la urmă. Mai avem o zi și jumătate până la următoarea finală. Nu e ca și cum ne-au obosit mai tare decât ar fi trebuit. E în regulă.

Am adăugat mai multe ondulări. Am început să exersez plecarea mai rapidă pe primii 50

O tehnică în general mai eficientă, cu brațe mai lungi. Sunt mici detalii care fac diferența și scad sutimile. Adică sunt nenumărate detalii, astea sunt doar primele trei care mi-au venit acum în minte”, a explicat Popovici, conform sursei citate.

David Popovici a cucerit titlul mondial la 100 m liber cu ocazia CM de Natație din 2022, de la Budapesta.

La întrecerea din Singapore, Popovici a cucerit deja aurul la 200 m liber.