Președintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, joi, că formația Rapid București ar putea rămâne în Liga I pe cale sportivă, deși nu a primit licență pentru sezonul viitor, potrivit Mediafax.
Acesta a explicat că Liga I va avea tot 18 echipe sezonul viitor, situație în care Universitatea Cluj și Rapid ar putea continua în primul eșalon.
„Am obţinut aprobarea pentru ca în viitorul sezon să avem 18 echipe. Mai rămâne ca juriştii să stabilească formula în care vom completa numărul de echipe. Nu avem timp de baraj, nu se pune problema. Ar trebui să se joace cu loturile din sezonul trecut, iar majoritatea echipelor au tot schimbat jucătorii.
LPF are o opţiune pe care a trimis-o la FRF, dar nu vă pot spune. Pe cale sportivă, Rapid ar putea rămâne în prima ligă. (…) Comitetul Executiv trebuie să voteze atunci, nu acum. Am făcut din Duru cel mai puternic om din fotbalul românesc. Noi suntem singurii tâmpiţi cu licenţe. E o mare pacoste şi cu regulamentul ăsta. Să luăm exemplul ţărilor europene, unde se foloseşte licenţa doar pentru cupele europene„, a spus Dragomir.
Rapid București se află într-un proces de vânzare, echipa urmând să fie preluată de Nicolae Cristescu de la George Copos.