Fostul canotor Iulian Arba a murit electrocutat la 26 de ani

Fostul canotor Iulian Arba a murit electrocutat la 26 de ani
Foto: actualmm.ro

Fostul canotor, component al loturilor României, Iulian Arba, a murit electrocutat, la doar 26 de ani, informează Mediafax. Preşedintele FR Canotaj, Elisabeta Lipă, a declarat că este o nenorocire, mama sportivului fiind fosta sa colegă de lot, triplă medaliată olimpică.

Iulian Arba a murit în timp ce se afla la pescuit, când s-a electrocutat după ce ar fi atins firele de înaltă tensiune cu undiţa.

„Nici nu ştiu ce să spun. Am fost colege cu mama lui, Rodica, atâţia ani la lot, e o nenorocire pentru ea şi soţul său. Rodica nici nu era acasă, ci la Piatra Neamţ, la înmormântarea surorii ei, care a fost şi ea canotoare. Suntem cu toţii alături de familie, dar nici nu ştii ce să spui, cum poţi ajuta după asemenea tragedie”, a afirmat Elisabeta Lipă.

Iulian Arba a făcut canotaj de performanţă până la 23 de ani, fiind component al loturilor României. Ulterior, el s-a retras acasă, în Maramureș, unde a deschis o afacere împreună cu familia sa.

„Era singurul lor copil. Din câte am înţeles a plecat singur la pescuit, să se relaxeze şi uite ce tragedie s-a petrecut! Cu Rodica mai vorbeam, ne vedeam, venea la Bucureşti, când făceam Zilele Canotajului, am fost atâţia ani împreună colege. Este îngrozitor ce s-a întâmplat şi nu ştiu cum vor putea trece părinţii lui Iulian peste asta”, a mai spus preşedintele FR Canotaj.

Tags:
Ultima oră
17:43 - MAE dezvăluie câți moldoveni sunt în așteptare pentru cetățenia română. Cererile, afectate de pandemia de COVID-19
17:30 - Japonia prelungește starea de urgență la Tokyo și o introduce și în alte regiuni: Gazda Jocurilor Olimpice se confruntă cu un trend pandemic alarmant pe fondul variantei Delta
17:18 - Secția de Oncologie a Spitalului Județean Buzău, închisă pentru o săptămână. Singurul medic intră în concediu
17:13 - Ministerul Culturii a avut o execuție bugetară de 90% în primul semestru. Bogdan Gheorghiu: „Salut iniţiativa prim-ministrului Florin Cîţu. Românii trebuie să ştie şi să înţeleagă ce se întâmplă cu taxele şi impozitele pe care le plătesc”
17:00 - Atac ransomware asupra Spitalului Clinic Witting din București. SRI: Astfel de atacuri reprezintă un semnal de alarmă cu privire la nivelul scăzut de securitate cibernetică
16:45 - Belarus, gata să invite trupe rusești dacă este nevoie, spune Aleksandr Lukașenko: „Dacă este necesar, nu vom ezita”
16:42 - Vaccinul împotriva COVID-19, obligatoriu pentru medici în Ungaria. Măsura intră în vigoare de la 1 septembrie
16:35 - Scrisoare a mediului academic împotriva schimbărilor privind plagiatele. Klaus Iohannis: Am toleranță zero față de orice abatere de la cultura integrității
16:24 - Noi reguli privind acordarea concediului medical. Medicul de familie va acorda în prima etapă maxim 4 zile libere
16:21 - Primul caz de infecție cu varianta Delta depistat în județul Suceava. Persoana infectată, un bărbat venit din Marea Britanie