George Copos dezminte vânzarea Rapidului: Sunt numai minciuni, nu am discutat cu nimeni despre asta

George Copos dezminte vânzarea Rapidului: Sunt numai minciuni, nu am discutat cu nimeni despre asta

În urma zvonurilor apărute în presă conform cărora ar fi vândut echipa de fotbal Rapid înaintea anunţării deciziei Curţii de Apel Bucureşti, George Copos dezminte informația și spune că nu a discutat cu nimeni despre acest lucru.

„Nu ştiu de unde apar astfel de informaţii, dar sunt numai minciuni. Nu am vândut, astea sunt dezinformări care nu ştiu cui folosesc. Nu am discutat cu domnul Niculae despre vânzarea Rapidului şi nici cu altcineva. Mă simt extrem de rău, sunt foarte dezamăgit de ce tot s-a întâmplat. Am o frustrare enormă pentru că sunt extrem de nedreptăţit. Sunt dezamăgit şi nu mai am chef de nimic. Poate să treacă şi glonţul prin mine că nu simt nimic”, a spus Copos pentru Mediafax.

Patronul Rapidului a fost condamnat luni la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul ”Transferurilor”. Decizia nu este definitivă.