Gheorghe Hagi regretă că nu a jucat la Universitatea Craiova

Gheorghe Hagi regretă că nu a jucat la Universitatea Craiova
Foto: sport9.ro

Fostul internaţional Gheorghe Hagi, în prezent manager tehnic al formaţiei FC Viitorul, a declarat, joi, că regretă faptul că în cariera sa de jucător nu a evoluat la echipa Universitatea Craiova. „Întotdeauna cei de la Craiova au fost puternici. Bineînţeles că mi-a părut rău că nu am jucat şi eu la Craiova. Am fost aproape, am venit cu gândul ăsta (n.r. – la Bucureşti), de a merge acolo, dar la aeroport m-au aşteptat cei de la Sportul Studenţesc. Nu a venit nimeni de la Craiova. De ce, nu ştiu. Eram prea mic atunci. Semnasem şi eu ca orice copil pentru trei echipe, cine m-a luat primul, asta a fost. Dar nu regret că m-a luat Sportul”, a spus Hagi, citat de Mediafax.

El a menţionat că are multe amintiri legate de meciurile disputate împotriva Universităţii Craiova pe Stadionul Ion Oblemenco, arenă care găzduieşte în această seară ultimul meci înaintea începerii lucrărilor de demolare.

„Am amintiri mai multe legate de Craiova, şi rezultate bune şi unele mai puţin bune, şi o eliminare acolo, în minutul 16 sau 20, când era Sorin Cârţu antrenor. Dar ultima oară când am fost la Craiova am simţit că e ceva special la ei acolo, a simţit-o şi Ianis, e tradiţie, spirit, pasiune, iubire, tot. Bravo lor, e Brazilia din România acolo, pentru că produc mulţi jucători. E bine că au revenit pe prima scenă”, a adăugat el.

Fostul internațional a jucat în țară la Farul Constanţa, Sportul Studenţesc şi Steaua.
 

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
10:49 - Marilu Dobrescu, implicată într-un accident rutier. Influencerița a povestit totul pe pagina de Instagram: „Efectiv înnebunesc”
10:46 - 130.000 de curcani au fost îngropați duminică, la Codlea, după ce s-a descoperit focarul de gripă aviară. Există suspiciuni că boala s-a extins și la o fermă cu un efectiv de peste 110.000 de păsări
10:21 - Fermierii din România și din alte țări din estul UE, se plâng că cerealele ieftine din Ucraina au invadat piața și cer despăgubiri
10:20 - Rusia susține că eventuale discuții cu Ucraina au devenit „inutile” după decizia SUA și a „vasalilor săi” de a trimite tancuri
10:20 - Ramona Olaru: „Nu este o combinație și nici nu stau pe o grămadă de bani”. În ce nu investește niciodată asistenta TV
10:16 - Scandal uriaș la o școală din Municipiul Bacău! Un elev de clasa a II-a și-a sărbătorit ziua cu o cântăreață de muzică populară, cameramani și animatori
10:07 - Deținuții cu pedepse ușoare ar putea părăsi penitenciarele clasice în viitorul apropiat. Ce prevede un proiect pilot al ANP
09:56 - Percheziții DNA în cinci locații, într-un dosar privind dotarea poliției. Surse: Descinderile vizează Poliția Locală Sector 1, DGPMB și IPJ Călărași
09:50 - Diana Bulimar a declarat că sportivii din România nu primesc suficientă recuperare medicală: „E nevoie de un specialist care să îți spună că nu e bine să…”
09:46 - Transportul din Franța ar putea fi perturbat de greva generală de marți, avertizează MAE