Gică Hagi și-a declarat public susţinerea pentru Ionuţ Lupescu în cursa pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF).
“Regele” este de părere că fotbalul românesc își poate căpăta strălucirea d altădată doar cu Ionuț Lupescu la cârma federației.
,,Când vorbim de alegeri, când am în fața mea un fost coleg de nivelul lui Ionuț Lupescu, de valoarea lui, de experiența lui trăită în fotbal, ar fi culmea dacă aș gândi altceva. Îi doresc să câștige! Are o muncă foarte grea de făcut, dar, dacă el a reușit să ne strângă pe noi toți, toate generațiile, să fim împreună în acel moment (n.r. lansarea candidaturii), eu cred că e capabil”, spune Hagi.
România e obișnuită cu performanțe foarte mari, mai ales cei din generația mea, sau cei care sunt mai mari ca mine, și ceilalți care au crescut cu noi. Eu cred că știu ce înseamnă să faci sport. E un segment social important al societății românești. Dacă vrem să mai avem mândria noastră, orgoliul nostru de a concura cu cei de afară… Eu îl am, ceilalți îl au, și Ionuț îl are. E rușinos unde am ajuns. Nu putem să acceptăm, cel puțin eu, care am fost un lider, căpitan, nu accept niciodată că un spaniol, un italian sau un englez e mai bun ca noi. Niciodată n-o să accept acest lucru”, arată patronul și antrenorul Viitorului Constanța.
Alegerile pentru șefia Federației Române de Fotbal au loc pe 18 aprilie. Ionuț Lupescu și Răzvan Burneanu se vor lupta pentru șefia FRF.