Gică Hagi vinde Farul: „Cât să mai rămân? Sunt și eu om!”

Gică Hagi vinde Farul: „Cât să mai rămân? Sunt și eu om!”
Gheorghe Hagi. Sursa foto: Hepta - SportPictures / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Gică Hagi a anunțat că vinde pachetul majoritar de acțiuni de la Farul Constanța. Vrea să rămână cu 10% și să continue ca antrenor al echipei. De asemenea, își dorește acționari potenți financiar care chiar să investească în Farul, astfel încât clubul să ajungă să performeze în Europa.

Gică Hagi: Toți constănțenii, toți dobrogenii trebuie să înțelegeți că Farul este al vostru

„Ne trebuie putere, iar aceasta vine când ai bani. Dacă vrem altceva, să trecem la alt nivel, să vină banii, stadionul, puterea. Dacă nu, poate fi și chinuială. Farul are multe de făcut, de aceea nu am plecat la lotul național.

Încă sunt foarte multe de făcut ca să devină un club foarte mare și să facă performanță la nivel intern, să se bată cu cele mai bune, și să ajungă în Europa.

Este nevoie de timp și sperăm să se facă lucrurile cât mai rapid. Mai mult de atât, eu nu pot să mai fac. Să nu aveți speranță că voi face mai mult decât am făcut. Știți de ce? Am luat campionatul, Cupa și Supercupa. Ce pot să iau mai mult? Să se mai întâmple încă o dată peste 2,3 ani. Am produs jucători, 61 am debutat în prima ligă. Mai stau încă 10 ani?

Deja, la anul fac 60. Cât o să mai stau? Sunt și eu om. Viața la mine este din ce în ce mai scurtă. O să las loc și la ceilalți mai tineri. Farul o să fie forever, este al tuturor. Toți constănțenii, toți dobrogenii trebuie să înțelegeți că Farul este al vostru. Hagi doar a crezut în Farul, a fost primul când s-a făcut unirea”, a susținut Gică Hagi, potrivit GSP.

Hagi: Farul trebuie să aibă acționari puternici

Gică Hagi a mai afirmat că vrea ca Farul să aibă acționari care să facă bani și să-l ducă la următorul nivel: „Voi da acțiunile, să rămân cu 10 la sută, pentru că trebuie să lămurim și acest lucru. Voi fi doar antrenor, să-mi văd de meseria mea, de manager, în continuare. (…) Într-o zi, o să plec și de pe bancă. Sută la sută. Dacă merg bine, stau, dacă nu, las locul altuia. Îl văd cu acționari puternici, așa trebuie. Tehnic, poți să câștigi o dată, să pierzi, dar clubul o să fie puternic, stabil, când o să aibă acționari care să facă bani și să-l ducă la următorul nivel. (…) Farul nu performează în Europa, nu este o echipă europeană și acesta este țelul, este următoarea etapă. Dacă se dorește!”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`