Antrenorul lui Halep, după înfrângerea de la Roland Garros: „Obiectivul pentru anul acesta nu a fost apărarea trofeului, ci Wimbledon”

Antrenorul lui Halep, după înfrângerea de la Roland Garros: Obiectivul pentru anul acesta nu a fost apărarea trofeului, ci Wimbledon
Foto: Hepta

Dezamăgire mare pentru fanii Simonei Halep, joi, la Roland Garros! Româncă a pierdut în semifinale în faţa americancei de doar 17 ani, Amanda Anisimova, şi a căzut astfel pe locul 8 ani în clasamentul mondial.

Cu toate acestea, gazda The Tennis Podcast, Catherine Whitaker, a susţinut că antrenorul acesteia Daniel Dobre i-a dezvăluit în urmă cu câteva zile că Halep nu şi-a setat ca obiectiv în acest an apărea trofeului de la Roland Garros ci câştigarea Wimbledonului.

„Este un pic amuzant. Am vorbit cu Daniel Dobre în urmă cu câteva zile şi îmi spunea că obiectivul pentru anul acesta nu a fost apărarea trofeului de la Roland Garros, ci Wimbledon-ul. A sunat ca Federer: văd acest sezon pe zgură drept o pregătire pentru iarbă. Cred că jocul ei se potriveşte perfect pe zgură şi rezultatele ei de până acum pe iarbă nu au fost dintre cele mai bune. Mi s-a părut incredibil la momentul respectiv, dar destul de interesant”, a relatat reputata jurnalistă.

Partenerul său de dialog s-a arătat siderat: „cum ar putea fi iarba suprafaţa ei favorită? Oare lipsa apetitului pentru a face lovituri câştigătoare şi serviciul ei vanilat nu face lucrul ăsta imposibil?”, conform Prosport.

Whitaker a povestit mai departe ce a discutat cu Daniel Dobre: „A vorbit despre faptul că Simona are un avantaj prin faptul că are un centru de greutate jos, picioarele puternice şi abilitatea de a lovi mingile joase. Poate cu Dobre, Simona va juca mult mai agresiv la Wimbledon în acest an…”.

Amanda Anisimova a învins-o clar, în doar o oră şi 10 minute, pe Simona Halep, scor 6-2 6-4.

Ultima oră
07:54 - Accident grav, în Hunedoara: două autocisterne s-au ciocnit
07:44 - Raluca Turcan: Salariul minim ar putea creşte cu 8-12%, înainte de sfârşitul anului
01:23 - Klaus Iohannis, la Adunarea Generală a ONU de la New York: România crede cu tărie că valorile democratice și o ordine internațională bazată pe reguli sunt fundamentale pentru un viitor mai sigur și mai bun (VIDEO)
00:00 - Ministrul Mediului a discutat cu Tiberiu Boșutar, activistul bătut crunt într-o pădure din Suceava, fieful lui Gheorghe Flutur. Tanczos Barna: Sper să se facă lumină cât mai repede în acest caz
23:54 - Alertă la Călimănești. Trei persoane au ajuns de urgență la spital, după ce o mașină a căzut pe acostamentul căii ferate
23:38 - Octavian Berceanu: Nu am avut nicio discuție cu Florin Cîțu și Klaus Iohannis, deși mi-aș fi dorit / Baronii locali s-au obișnuit de 20 de ani să dicteze și am găsit o presiune enormă, dar am reușit să stopez presiunile politice
23:36 - USR PLUS, videoclip cu declarațiile premierului Florin Cîțu privind campania de vaccinare și valul 4: „Din minciună în minciună, campania de vaccinare a eșuat în România”
23:15 - Alexandru Rafila, despre paturile ATI: Cifrele au variat de-a lungul timpului în funcție de entuziasmul diverselor personalități politice. Numărul lor nu poate fi modificat substanțial, probabil că sunt circa 4.000 în total (VIDEO)
23:13 - Ionuț Dolănescu, decizie radicală. Sunt vizați soția și cei trei copii, dar și Maria Ciobanu
22:45 - Alexandru Rafila, despre dosarul DNA privind achiziționarea de vaccinuri: Probabil că plângerea penală vine dintr-o zonă apropiată de Vlad Voiculescu. Guvernul să facă public contractul, nu discutăm de rachete balistice (VIDEO)