Înotătorul David Popovici, desemnat cel mai bun tânăr sportiv din Europa

Înotătorul David Popovici, desemnat cel mai bun tânăr sportiv din Europa
David Popovici / Facebook - Comitetul Olimpic și Sportiv Român

Încă un succes bifat de către înotătorul David Popovici. Puștiul în vârstă de 17 ani a fost desemnat cel mai bun tânăr sportiv din Europa de la Jocurile Olimpice de Vară din Japonia, 2021. Astfel, atletul care încă studiază la un liceu din București a primit Premiul Piotr Nurowski.

Popovici a fost votat de 50 de comitete olimpice naționale de pe continent, la Adunarea Generală din Slovacia, a anunțat Comitetul Olimpic Sportiv Român, condus de către Mihai Covaliu.

După sportivul legitimat la CS Dinamo s-a clasat Sky Brown, din Marea Britanie, de la skateboarding. Pe locul al treilea s-a clasat Adriana Cerezo Iglesias, din Spania, luptătoare de taekwondo, pe locul patru gimnasta Viktoria Listunova, din Rusia și pe locul cinci atleta Adriana Vilalog, din Serbia.

Astfel, Popovici a primit o bursă de formare de 15.000 de euro. Locul al doilea a primit 8.000 de euro, locul trei 5.000 de euro, iar ceilalți doi sportivi câte 3.000 de euro.

Premiu prestigios pentru David Popovici

Premiul acordat tinerilor sportivi a fost creat în memoria fostului preşedinte al Comitetului Olimpic Polonez, Piotr Nurowski, care a decedat tragic în anul 2010, într-un accident de avion.

Această distincție se acordă anual pentru sporturile de vară şi, separat, pentru cele de iarnă. A fost a 10-a ediţie a Trofeului Piotr Nurowski pentru disciplinele de vară. În 2012, gimnasta Larisa Iordache s-a clasat a doua în preferinţele celor care au votat.

În 2021, David Popovici a reușit să câștige trei medalii de aur la Campionatele Europene de juniori, să doboare două recorduri mondiale la 100 și 200 metri liber, dar și să termine pe locul 4 în cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, la proba 100 de metri liber.

În acest an, Popovici a fost premiat și de Ministerul Educației, cu 10.000 de lei, în urma parcursului excepțional de la Jocurile Olimpice, unde s-a întrecut cu sportivi seniori, cei mai buni din lume.