Intrare gratuită la meciul de handbal România-Belarus, din preliminariile CM din 2013

Intrare gratuită la meciul de handbal România-Belarus, din preliminariile CM din 2013
Foto: gorjeanul.ro

Federația Română de Handbal a anunțat pe site-ul oficial că publicul va avea intrare gratuită la meciul de handbal masculin România-Belarus, din preliminariile CM din 2013.

Partida se va desfășura la Sala Polivalentă din București, miercuri, 11 ianuarie.

Prin această măsură, Federația vrea să încurajeze cât mai mulți români să fie alături de echipa națională.

Formația antrenată de Vasile Stângă, mai are de disputat doar două meciuri în grupa a 7-a a preliminariilor, cele mai importante de altfel, cu Belarus. Meciul retur va avea loc la Minsk, în 15 ianuarie.

În prezent, România este liderul grupei a 7-a, după cele două victorii obţinute în compania reprezentativei Luxemburg.